duminică, 24 iulie 2016

Oglindă – oglinjoara mea......



De când s-a comercializat teoria marelui Jung cu privire la oglindire, dom'le... toți spiritualii și-au făcut manual de dat peste botic. Lor înșile, și tuturor cu care interacționează într-un fel sau altul.
Ce deștept pari, așa, când apari tu, după ce ai vizionat un documentar de 70 de minute-treiștrei de secunde, și dai lecții de viață, ca un maestru ce ai devenit brusc....
Asta cu oglinda, plus aia cu umbra.... tot tacâmul, frate, s-a erudit poporul brusc, păi cine nu știe că toți e oglinzile lu' toți – e praf... pfffff....


Nimic nu-mi place mai mult pe lume, decât discuția cu un spiritual cuprins de valul ăsta nou de înțelepciune transcedental-neo-plastică, care (scuze, am vrut să renunț la virgulă, ca să exprim corect ce am în cap, însă nu mă lasă conștiința, că am făcut română în generală cu o doamnă superbă, care m-a învățat să scriu melodios, adică să pun virgula unde și cum trebuie, așa încât omul când citește – să creadă că mă și aude).
Scuze. M-am lungit cu paranteza. Am fost nevoită să pun punct. Tot profa de română de de vină (sau divină).
Propoziția era, oricum, suficientă.
O las așa, că exprimă.

Ok, poate și mai mult îmi place când discut cu spiritualul care-mi zice de umbra lui. Aici e comedie aproape de fiecare dată. Că unii se mai și laudă cu umbra lor, cică că dacă e mare – ei sunt așa, niște coco. (șei) (scuze, nu mă pot abține) (umbra, dom'le, umbra) (aici conștiința mi-a permis fără virgulă, yes!)

Hai, înapoi la Oglindă, că o iau pe arătură, și mi-e că faultez din eroare prea multe Euri în definire.

Tu ești oglinda mea, eu sunt oglinda ta, da? Lege, nu tocmeală. Pân-aici suntem bine.
Teoria. Dar practica? Asta ne omoară î n t o t d e a u n a.

Cum interpretezi ceva ce poți reține legat într-o frază simplă?

Interpretezi cum poți.
Fără mișto. De data asta vorbesc serios.
Adică fiecare ințelege pe un palier de interpretare, corespondent bagajului său de date de referință.

Ce vreau să zic: Un om, oricare om, toți oamenii – pot înțelege un lucru, scris, vorbit, văzut, auzit, simțit – printr-un mecanism de lipire a informației primite – la un grup – cadru de informații deja existente în baza sa de date.

Mi-a fost greu să accept ideea asta.
A fost superb să trăiesc crezând că sunt stăpânul propriului meu univers, și, isteață fiind, beneficiez de un grad sporit de digerare a informației.
Când-colo.... de unde.... beneficiez de un simplu mecanism prin prisma căruia, în mod conștient, reușesc să observ cam 10% din realitatea înconjurătoare, și din 10%, doar vreo 10% este întocmai cum cred eu.
M-am dezumflat o vreme. Asta-i lovitură sub centură pentru omul care se crede deștept.

Bun, între timp am învățat să mă eliberez de eticheta asta. Asta îmi consuma multă materie cenușie. Ca să fiu deșteaptă – făceam tot felul de chestii tâmpite.

Vorbesc serios. De când nu-mi mai doresc să fiu deșteaptă... parcă chiar sunt, de multe ori. Înțeleg mult mai mult, detașată fiind de rezultat.

Ok, înapoi la oglinzi.
Sintetizat.
Eu sunt oglinda ta, și tu – da, ești oglinda mea.

Numa' că, goddamit, aici vine partea complicată – eu sunt oglinda a Tot, și Totul, da-da! Totul este oglinda mea. Nici mai mult, nici mai puțin.
Adică în mine se reflectă însuși Universul, ca un tot unitar. Eu, tu, nea Ghiță, țața Floarea, toți suntem mici holograme ale aceluiași întreg.

Pare destul de imposibil la o primă lectură.

Dar apoi vin eu și adaug: Heeeei, nu te ambala așa, că n-am dat cu parul. Normal că badea Gheorghe nu știe ca tine, că badea are lucruri mai importante în viața lui, cum ar fi să lucreze pământul, și să țină nepoții pe genunchi.... Dar să știi și tu că badea Gheorghe are, la fel ca tine, o structură complexă. E trup, la fel ca tine, care trup e energie densă, la fel ca tine, care energie e și undă și particulă, la fel ca tine.
Are un creier, la fel ca tine. Ăla fiind centrul de comandă, la fel ca la tine.
Acel centru ce comandă funcționează în cel puțin trei instanțe. Trei știute până în ziua de azi. Conștient, subconștient, inconștient.
Dacă citești aleatoriu din urmă pe la mine, găsești des referiri la ce fac fiecare dintre aceste trei instanțe.

Cert este, că în instanța inconștientă a psihismului fiecărui individ în parte, există – pe lângă multele noastre complexe, frici, rateuri – o bază de date comună. Comună tuturor. Se numește "mentalul colectiv".
Suntem în aceeași oală cum ar veni.
Numa' că nu suntem conștienți de asta.

.....Deci vorba aia "la tăți ni-i greu" – chiar e o mare vorbă. "Dar nu la tăți la fel" – și mai mare vorba.

Căci aici vine partea șmecheră. Cu subconștientul am fost învățați să accesăm doar anumite părți din Tot. Și fiecare și-a format un progrămel de decodat realitatea. Progrămelul e baza.

Progrămelul ăsta are câteva chestii în comun cu toată lumea, niște setări de bază, printre care enumăr:
- faptul că avem tendința de a grupa elementele (nu vezi patru stâlpi și un blat, ci vezi o masă, nu vezi șapte trandafiri, trei lalele și o gerberă, ci vezi un buchet de flori, etc.... subconștientul e setat să grupeze, grupează tot, imagini, sunete, senzații)
- faptul că avem niște limite ale pragului liminal, adică vedem, auzim, simțim doar între anumiți parametri. Tot ce depășește sau este sub limita acelor parametri – rămâne obscur pentru instanța noastră conștientă. Adică nu vedem, nu auzim, nu simțim. Spre exemplu ultravioletele, infraroșiile, ultrasunetele, mișcările foarte rapide, cele foarte lente, etc.
- tot de pragurile liminale se lovesc, dar în alt mod, toate informațiile care inundă în jurul nostru, dar pe care nu le observăm în mod conștient. Adică dacă tu acum ieși pe stradă, nu vezi decât câteva chestii, foarte puține, dintre toate câte se petrec, simultan, în jurul tău. Pentru că setarea este una pe modul economic. Poți observa și reține doar ce îți este imediat folositor, și doar în număr limitat. Deci, se petrec milioane de chestii în jurul tău, dar tu reușești să reții un număr limitat de itemuri (între 7 și 13). Un număr limitat, dintr-un număr și mai limitat. Că te limitează pragurile liminale. Iei în calcul și informația subliminală.... deja începi să-ți dai seama cât-de-cât cam ce mic e progrămelul.
- mai avem în comun, de asemenea, faptul că puținul pe care reușim să-l observăm din multul care este, nu prea îl observăm corect, ci prin niște lentile ale propriei înțelegeri. Setarea este să cuplăm informația la ceva ce deja există în baza noastră de date. Nu facem foldere noi la fiecare interacțiune, ci inserăm documente doar, în folderele deja create.

Și aici începem să ne diferențiem, oarecum.

Pentru că fiecare în parte se formatează diferit inițial. Astfel, că din aceeași informație, fiecare își va lua ceva diferit.

De aceea, vorba "Vorbim toți împreună, dar ne înțelegem separat" este mai înțeleaptă decât credem. O vorbă cu duh. Și e universal valabilă, nu doar în cazuri izolate.
Pe bune.

De-adevăratelea, din același cuvânt, sau înșiruire de cuvinte, fiecare va înțelege altfel. Fiecare, în funcție de baza sa de date.
Spre exemplu, pentru mine apelativul "Bre" îmi provoacă sentimente duioase, pentru că îl asociez cu Grecia, locul în care mi-am găsit, la un moment dat în viața mea, pacea. Mai exact, de "mama Rula" – bucătar chef la resortul care mă găzduia, o a doua mamă pentru mine, sau poate prima cu iz de mamă duioasă și protectoare. Mama Rula avea vorba asta, zicea: "Vre, polli orea ise! Ai lav iu, lităl bici", și toate lacrimile mele se uscau instant. Râdeam cu pofta unui copil inocent. Și mai avea una. Dar pe aia n-o zic, că ar trebui să fac și gestul, și în scris n-am cum, și nu vreau să-i sărăcesc savoarea. O țin pentru mine.
Revenind la "Bre" – pentru altcineva, acesta este un apelativ scandalos, nedemn de ținuta sa intelectuală.

Înțelegem diferit, deci.

Oglinda – oglinjoara mea, că de la ea am pornit – este fiecare om în parte pe care îl întâlnesc și pe care nu îl întâlnesc, dar mie personal îmi va oglindi doar ceea ce sunt în stare să înțeleg.

Este ok să înțeleg că fiecare om sau întâmplare îmi arată părți din mine, de care sunt sau nu conștientă, dar nu este ok să fac o paranoia din asta, și să mă cramponez la fiecare idiot care-mi traversează traiectoria vizuală, că vai-doamne, mă oglindește prostia pământului, și deci sunt proastă de bubui.

De asemenea mă oglindește Universul, deci nici de aruncat n-oi fi.
Decât dacă atât mă duce mintea.

Oglinzi.
Suntem oglinzi fiecare pentru fiecare. Cu bune și cu rele. Dar asta câtă vreme încă încercăm să ne definim ca personalitate.
Ce-i drept, mulți dintre noi, facem asta toată viața.
Mai sunt unii care, la un moment dat, zic "pas", și trec la următorul level. Mă refer la oameni din diverse categorii, nu doar la cei care dau găuri în macaroană pe spiritualitate, life-coaching, personal-development, și cum le-o mai spune. Există oameni smeriți, care, fără să beneficieze de traininguri șmechere, caută și găsesc răspunsuri despre viață – care le potolesc setea de Eu, și le dezvoltă un simț al împărtășirii natural.

Concluzia mea: Este ok să te cauți, din când în când, în alții, mai ales atunci când simți că-ți pleznește bila de năduf pe câte unul, dar este absolut dăunător să bați câmpii toată ziua ca o moară stricată pe oglinzile tale. Se numește egocentrism, și nu are nimic în comun cu dezvoltarea personală, care, în sine, caută eliminarea delimitării Eului.

Concluzie la concluzie: Oglindă – oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din țară? A fost ea, până la primul complex. Și-apoi, oglinda s-a întors împotriva ei.

De ce? Pentru că oglinda nu îți arată TOT ce ești, ci îți arată părți pe care te focusezi. Dacă te focusezi. Dacă nu – nu. Detașat fiind, te vezi mai clar. Și mai detașat fiind, nu mai simți nevoia să te tot controlezi în oglindă. Deoarece ești perfect exact așa cum ești.
Asta nu înseamnă că tu nu mai exiști. Aviz amatorilor de teorie. La fel respiri, la fel vorbești, la fel mesteci, la fel pășești, la fel dormi. Numai că faci toate lucrurile astea normale – mai relaxat. Fără să-ți verifici freza la fiecare virgulă.

Io, când mă uit în oglindă, de regulă zic "Ala bala portocala, viața-i lungă, omul scurt, spirite, pe unde-mi ești?"
Dar să nu-și imagineze cineva că-mi caut spiritul. E doar un spirit de glumă, cu care am învățat să mă manifest, înțelegând cât de puțin înțeleg din multul care sunt.

Te cauți în oglindă? Fă asta doar în zilele cu soare. Lumina coafează orice chip. Învățânu-ți mentalul să te vezi frumos, vei fi în fiecare zi, din ce în ce mai frumos. Promit.
La baza acestei fraze aparent romantice – să știi că stau studii temeinice în neuroștiințe.

Ti pup, vre! 

Pe bune, ultimul post-scriptum: apa reflectă doar atunci când este nemișcată. Am vorba asta pentru toți căutătorii de sens, care se avântă la concluzii pripite, zbătându-se în căutarea Totului. Tu, chip de lut, iți vei găsi reflexia fidelă, la rândul tău, doar într-o apă nemișcată. E o chestie rară. 

Gata. Ai lav iu lităl bici.