marți, 22 martie 2016

Nu ne luptăm, omule, n-avem de ce....

Măi oameni buni, măi oameni, oameni buni,
Dacă sunteţi atât de înţelepţi, dacă aveţi atâta experienţă, dacă aţi descoperit inteligenţa materiei dincolo de noi, restul prostimii, de ce, măi oameni buni, de ce vă ambalaţi aşa ca nişte dezaxaţi?

De ce nu mă lăsaţi să fiu de-acord cu voi, c-aş fi, chiar aş fi, şi eu, şi mulţi alţii asemenea mie, de ce mă puneţi pe fugă cu încrâncenarea asta care spune multe, dar niciodată ceva care să aibă legătură cu înţelepciunea, ori cu cunoaşterea?

De ce nu mă lăsaţi să fiu de-acord cu voi, măi oameni buni, c-aş fi, suntem de-aceeaşi parte a baricadei, prieteni, chiar suntem, ne desparte doar atitudinea, măi oameni, oameni buni, atitudinea ne desparte.
Atitudine care, promovată în cercuri de interes faţă de un domeniu pe care vreţi să-l promovaţi – pur şi simplu denaturează inclusiv imaginea domeniului, care, de altfel, este cât se poate de interesant şi fructuos.

De ce denaturaţi, oameni buni, de ce nu vă calculaţi puţin pe voi, înainte de a vă consuma absolut inutil în conflicte absurde?
De ce nu mă lăsaţi să fiu de-acord cu voi, că chiar aş fi, aş fi, nu suntem duşmani, măi oameni, suntem de aceeaşi parte a baricadei!

Dar felul în care vă manifestaţi în raport cu nişte informaţii absolut valoroase, felul, felul în care gestionaţi nişte câteva fraze din dita-mai domeniul, felul în care interpretaţi, fără a avea o bază solidă de cunoştinţe la care să raportaţi tot ce conţine acest domeniu, felul în care vă prezentaţi cele câteva idei care abia prind contur – asta, asta ne desparte, oameni buni!

Măi oameni buni, n-aţi dat nicio gaură nouă-n macaroană, terminaţi cu isteriile, calm, calmul e necesar, oriunde, orice-ai face.

Nu pot să-ţi dau credit, omule, n-am cum, când tu eşti foc şi pară, şi-n loc să îmi spui ceva deştept din domeniul pe care-l promovezi, tu-mi spui mai mult ceva prost despre restul lumii, despre alte domenii, despre lucruri pe care nici măcar nu le stăpâneşti suficient încât să le denigrezi temeinic.

Omule bun, nu-ţi clădi teoria, oricare-ar fi ea – pe bălăcăreală şi minimalizarea altor domenii, ori a altor oameni, că nu mă convingi să te ascult, oricâtă dreptate ai putea avea în ceea ce doreşti, de fapt, să expui, dar nu ştii cum.

Măi oameni buni, vă bateţi joc de voi, şi de nişte teorii valoroase!
Nu ştiţi să valorificaţi o teorie frumoasă, pentru că vă aruncaţi să demontaţi totul în jur, când de fapt totul este important tocmai pentru a susţine teoria, de aia-i şi aşa valoroasă!

E ca şi când eu mi-aş propune să fac reclamă la detergenţi, dar aş purta haine murdare în timp ce zic ce bine spală Arielul....

Sunt fan al noii medicini germanice, eu o promovez în scrierile mele, cu alte cuvinte, dar unde văd un adept al domeniului – o iau la sănătoasa, fug, fuuuuuuuug cât mă ţin picioarele, că-s veşnic frustraţi, înverşunaţi, acuzatori, hulitori, apăsători.
Unde văd discuţie cu pretinşi terapeuţi (respectele mele şi toată admiraţia pentru Edith, spre exemplu, al cărei fan sunt şi rămân forever) – dar unde văd discuţie cu *p r e t i n ş i*  terapeuţi, adepţi ai conceptelor noii medicini germanice – eu mă car.
Mă caaaaaaar.

Discursul este tras la indigo.
Oameni buni, este tras la indigo!

Incepeţi cu o explicaţie luuuuuuuuunnnnnggggăăăăăăăăăă, de regulă nesolicitată, şi absolut pe lângă subiect. Explicaţia vine deobicei în subsolul vreunei discuţii, sau vreunui articol. Voi scrieţi de două – ori lungimea articolului într-un comment, de undeva de sus, de la nivelul expertului de necontestat. Ca şi când tocmai ce-aţi patentat, voi înşivă, teoria, după ce a fost validată de o cercetare amplă, longitudinală, şi-un experiment dublu-orb. Şi-acum, ca nişte Einşteini moderni, dar mult mai deştepţi, pac! Scrieţi tooooooooooooooot ce ştiţi, brusc.

De fiecare dată când apare câte unul – îmi aduce aminte de Kramer din Seinfeld cu intrările lui celebre. Îl ştiţi pe Kramer? Iacătă-l:



Aşa intraţi şi voi la commenturi. După care, odată scris un comentariu luuuuuuuuuuunnnnngggggg, reinterpretare proprie a noii medicini germanice, fiecare pe înţelegerea lui, absolut de fiecare dată precizaţi cât de proşti şi de malefici sunt restul, ştiinţe, domenii de studiu, specialişti, oameni. Toţi sunt proşti. Nimeni nu ştie nimic, nici psihologul nu ştie psihologie, nici doctorul nu ştie medicină, nici popa nu mai ştie biblia, nimic, toţi sunt expiraţi, pentru că vouă vă place noua medicină germanică.

De ce muşcaţi, oameni buni? Cine vă ameninţă ce? De ce atâta înverşunare? De unde tot năduful ăsta? De unde rezultă că nimeni nu ştie nimic? Cum să vă dea credit cineva, când tot ce arătaţi este un dramatism total, un fanatism mai rău decât cel religios?
Dacă sunteţi adepţi ai domeniului, de ce apăreţi ca nişte oameni cu dezechilibre?

Uite, spre exemplu, dacă tot am avut un schimb de replici zilele astea cu nişte reprezentante ale tagmei terapeuţilor fantastico-dăşteptăcioşi:
Doo duamne Krameri, plus un domn, treziţi peste măsură, experţi în TOT (că noua medicină germanică le combină pe mai multe-ntr-una, ceea ce este în acelaşi timp minunat, şi periculos: iţi trebuie totuşi mult studiu ca s-o cuprinzi suficient) – într-un mare exces de fler, contrazicând psihologul, explicându-i chiar, că n-a studiat destul.

De asta zic. Pentru a contrazice pe cineva, este important să ştii cel puţin cât ştie cel pe care-l contrazici. De preferat şi puţin mai mult. Ca să nu pici de tâmp. Io, cu toată scoala mea, nu-mi permit să mă contrazic cu doamna de la piaţă despre recolta de morcovi. Zău. Oi fi eu deşteaptă, dar agricultură nu ştiu, neam. Şi-atunci mai bine tac. Deşi, ca tot omu’, mănânc morcovi. Mă rezum la mâncat.

Hai să dezvălui un secret mondial: noi, prostimea, la psihologie, spre exemplu am studiat (cu teorie şi practică) câţiva ani buni - chestiile astea despre care voi aţi auzit tangenţial în noua medicină germanică. Ele nu sunt noţiuni noi, noutatea constă doar în asocierea medicinei clasice cu explicaţii (vechi) din psihologie cu privire la somatizare.

Hai încă un secret (tot mondial): Psihologia este un domeniu de studiu vast, cu mai multe curente de gândire, despre care, noi, prostimea, am învăţat la şcoala aia inutilă pe care am făcut-o.
Psihologia transpersonală, spre exemplu, nu este, duamnă, o ştiinţă distinctă de domeniul – mamă Psihologie.
Domnul Stanislav Grof, de fapt, este un PSIHIATRU, cercetător, filozof, fondator al unui curent de cercetare – Psihologia Transpersonală, după ce, din postura cercetătorului, a făcut nişte experimente celebre cu LSD. Asta undeva prin anii ’60. Chiar dacă tu abia acum citeşti despre asta.
Ok?
Faptul că există şi o abordare transpersonală în psihologie – nu anulează restul teoriilor aplicate în psihologie, şi nu intră în competiţie cu ele.
Ok?
Am mai avut o discuţie, la un moment dat, cu un domn, care a făcut un modul de psihologie la facultate. Şi a citit despre Behaviorism. Acuma, domnul, dintr-un modul – ce-a înţeles? Că behaviorismul este tot ce postulează psihologia. Adică acel curent de gândire, cum ar veni, este unicul şi incontestabilul.
Ca şi când, eu dacă am probleme cu rinichii, nu mă duc la doctor, pentru că, din câte ştiu eu, doctorii sunt toţi ginecologi. Că singura dată când am avut probleme de sănătate, am fost la ginecolog. Deci – doctorii sunt ginecologi. Logic, nu?

Ăsta-i baiul, măi omule. Atitudinea.
Şi tot ce nu ştii că nu ştii. Pentru că eşti foarte prins în puţinul pe care-l ştii. Atât de prins încât crezi că trebuie să te lupţi.
Dar ai înţeles greşit.
Nu ne luptăm, omule, n-avem de ce....



duminică, 20 martie 2016

Remedii miraculoase



Când vrei să demonetizezi ceva, aruncă acel ceva pe toate gardurile, să se lăfăie toți în el, să-l vorbească fiecare pe limba sa, care-mai-de-care mai invers: nu există limită în nenorocirea de sens.

De aceea vorba-i înțeleaptă dincolo de multe paliere ale înțelegerii când zice "Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi"


Hei, omule bun.
Nu mai căuta "remedii miraculoase" pentru sănătatea ta, un corp de vis, îmbogățire peste noapte, dezlegare de vrăji, o viață perfectă, etc......
În principiu, ele nu există. Nu așa cum te aștepți tu, sau mai degrabă în felul în care dorești să le interpretezi.
​​Și-apoi, dincolo de asta, trust me: remediile miraculoase de pe net sunt niște porcării de minciuni sfruntate, distribuite în draci de dragul..... distribuirii. Că costă niște bani vizualizările, la majoritatea.

Pe bune.
Am citit multe zeci de rețete miraculoase de detoxifiere, spre exemplu. Nu mai zic de celebrele secrete ocultate de maleficii planetei, de zeci de ani, care vindecă instant cancerul.
Până am ajuns la concluzia că, per-total, toate plantele te detoxifiază instant. Dacă fac un bilanț al tuturor rețetelor – minune..... absolut tot ce mănânc mă detoxifiază brusc. Și mă vindecă.... știi cum? Băi, miraculos!

Nu știu dacă le-o fi scăpat vreo plantă: ghimbirul, lămâia, păpădia, urzica, spanacul, gulia, ridichea, dovleacul, varza, morcovul, cartoful, țelina, sfecla, ananasul, mărul, para, strugurele, caisa, portocala, zmeura, kiwi, păstârnacul, măslina, scorțișoara, cuișoarele, chimionul, feniculul, mărarul, pătrunjelul, leușteanul, oregano, bicarbonatul, oțetul, usturoiul, ceapa, uleiul de măsline, de struguri, de dovleac, de chimen, de cocos, de bambus, de crocodil flambat, pansat, urecheat.....

Am scris doar câteva, care mi-au traversat rapid mintea. Ele sunt mult mai multe. De fapt, de la un articol la altul, ele sunt altele, dar de fiecre dată, cele mai eficiente. Și neapărat ținute secrete până fix în clipa asta, când niște temerari nebunatici "au rupt tăcerea".
Asta cu "rupe tăcerea" mă distrează de fiecare dată. Când am o pasă proastă, citesc repede o rețetă miraculoasă scrisă de unul care a rupt tăcerea.

Mi-l și imaginez cum a luat-o el pe doamna Tăcere, și-a-nceput s-o sfâșie cu dinții de colțul pantalonului evazat, pân-a rupt-o.
La tiv.
Și doamna Tăcere încă n-a observat că-i stă-n cale nebunaticului, trăgând languros dintr-o țigare slim, pe care o ține fandosită între două degete subțiri, cu manichiura impecabilă, făcând cerculețe de fum, plictisită.
Iar ăsta micu', temerarul, dă frenetic din cap, ca un cățel turbat, Arrrrrrrrrrrr.
"Am rupt tăcerea" – se dă cocoș printre gândaci.
Tăcerea nici n-a observat mișcare măcar. Mai scoate-un cerculeț de fum, și suflă-n el. E plictisită rău.

Mai nou, toți au rupt tăcerea, și fiecare are un leac care vindecă pe loc, tot.
Vre, tot!
Mai puțin prostia. Și răutatea.
La astea nu s-a băgat nimeni. Încă. Mă ține să pun pariu c-au s-apară. Cere piața. Și doar suntem în epoca remediilor minune.

Omule bun, omule bun, fă-ți un car de bine și fă ceva pentru tine dacă nu ești în regulă. Caută-te la doctor întâi. Nu-ți pune singur diagnostice, că nu-i chiar așa cum crezi tu. De ce oare incapabilii ăștia de doctori au nevoie de vreo 10 ani de studiu ca să poată să-ți dea ție o veste de căcat? Și tot proști îi faci. Dar tu? Cât știi tu? În afară de ce-ți zic ăștia, nervoșii, de rup ei tăcerea? Te vindeci tu cu bicarbonat? Păi de ce nu ești sănătos, prietene, dacă l-ai luat și preventiv? Trebuia să strălucești de sănătate.

Omule, nu tot ce zboară se mănâncă.
Ei își vând o marfă, atâta tot. Un articol. O adunătură de cuvinte, care produce bani din vizualizări. Și se vizualizează. La greu.
Tot ce vine cu promisiunea lecuirii fără efort personal, se vinde ca pâinea caldă. Anulează total și absolut miraculos, rațiunea.

Bad news:
Nu există leac miraculos pentru nimic, fără efort personal. Chiar nu există. Orice vindecare, pe orice plan, vine cu muncă. Vine cu o schimbare în sine, cu ceva la care se renunță, și ceva pentru care se muncește.

Citeam zilele trecute discuții pe un forum. Un tip cerea sfaturi despre cum să slăbească, în condițiile în care nu poate renunța nici la dulciuri, nici la mâncarea fast-food, nici la sală nu poate merge.
Unii oameni chiar i-au răspuns. Pe bune, au fost oameni care încă au crezut în el, cu toate că el, din start s-a exonerat de orice efort personal. Și-i tot scria cineva cum poate înlocui el dulciurile cu câte un fruct, junk-foodul cu legumele proaspete, tăiate în formă de bastonașe, cum să facă plimbări, măcar 10 minute pe zi..... Tipul răspunde: "Da' pastile de slăbit îmi recomandă cineva? Chiar nu am cum să renunț la mâncare"

Bad news: Nu există.
Nici de slăbit, nici de detoxifiere, nici de vindecat, nici de nimic.
Nimic nu-i moca. Sorry.

Aici vreau să punctez ceva: că detoxifierea asta mă distrează enorm: corpul are deja un sistem complex de detoxifiere. Merge de la sine, așa cum bate și inima, cum circulă și sângele, cum respiri, fără să iei pastile magice care să facă asta pentru tine. Înțălegi mătăluță?

Ideea ar fi să nu bagi chiar rahaturi în tine, să-ți debusolezi tot sistemul, să nu-ți mai facă față propriul organism la lăcomiile și excesele tale. Ăsta-i tot secretul.
Avem și-un sistem imunitar. E din facere, trust me: așa ne-am născut, există-n fiecare, funcționează.
Nu te-ai întrebat chiar niciodată cum Dumnezeu au trăit bunicii noștri până la vârste venerabile, fără să "rupă" cutezătorii ăștia noi, tăcerea? ( :)))))))))))))))))) Arrrrrrrrrrrrrrrrrrrr :)))))))))))))))  )

Good news:
Organismul e un sistem complex (really) absolut fascinant de inteligent, care este setat să se auto-întrețină la parametri optimi, în general pe perioade nedeterminate, fără să-i dai tu stimulente magice și remedii miraculoase. E un miracol în sine.
Dar de unde să știi asta, că răzvrătiții ăștia care rup tăcerea, o rup exact unde nu-i cazul.... Știi cum e: fiecare pe sufletul lui, maică.
De când salvează ei omenirea..... ne-am pricopsit cu una-n plus: ipohondria (pe care psihanaliștii o numeau și isterie). Hai, două: și viroza de paranoia.

Atenție: Îți vorbește un om care s-a vindecat (miraculos) de ulcer duodenal, cu tratament naturist și muncă la tărtăcuță. A cărei mamă s-a vindecat de cancer. Tot din sânul naturii. Din pădurile de la Făget, mai exact, cu intervenții pe la Ocolul Silvic. Și tot cu muncă la mansardă. Susținută de un călugăr ascet.
Să nu înțeleagă cineva că fix eu minimalizez miracolul naturii.
Eu minimalizez (și de-aș avea o super-putere, aș desființa) paranoia gratuită, goana după miracole de-a moca, fără niciun efort personal, nicio schimbare, cât de mică, niciun strop de asumare, fix să pice din cer, dar fix în gură, și să aibă și gust bun, eventual de ciocolată belgiană, din-aia, preparată de chefi, cu stele michelin, de la 3 în sus.
Minimalizez excesul de nesimțire de pe internet, cu senzaționalul ce-a devenit banal, și de tare prost gust, cu minciuni nici măcar ambalate frumos, doar moțate c-un titlu irezistibil, atât, pur și simplu căcat cu cireșe-n moț.
Asta minimalizez.
Și-aș desființa, dac-aș putea. Uite-așa, de amorul artei. Căci viața e o artă, mafrend.
Și bine-o zice Maestrul pe aia cu mărgăritarele.


 ________________________________________________________________________


P.S.: M-am decis să rup și eu tăcerea. Arrrrrrrrrrrrrrrr :D

Vrei un remediu miraculos? Încearcă fericirea, pe lângă tratamentul dat de doctor, ăla de medicină alopată, sau fitoterapeut, sau cum alegi tu.

N.B.: N-o căuta pe net.


vineri, 11 martie 2016

Mutre, fițe și figuri



TE DOA-RE MIN-TEA.
Pe bune.

Cu avertismentul de la bun început că acesta nu este un material scris din postura celui înțelept, înțelegător, ZEN. Nu este o scriere despre bulbuci de iubire utopică într-o lume perfectă. Deși este. Lumea este cu adevărat perfectă, exact așa cum este ea.
Exact așa cum este, lumea este perfectă, și este într-o perpetuă evoluție.
Dar aceasta nu este o scriere despre perfecțiune, ci despre acele părți care echilibrează totul, polaritățile negative, fără de care, am fi doar pozitivi, nediferențiați, lipsiți de conștiența binelui în care ne scăldăm, lipsiți și de motivația impulsului spre evoluție.
Impulsul vine dacă și numai dacă realizezi "că-i ceva putred în Danemarca". Atunci iei măsuri să mântuiești, să crești.
Altfel, te plafonează binele, despre care, de altfel, habar n-ai că-i bun, da' nici mai sus nu vrei, că-i bine-așa.

Așadar, toate-și au un rost.




Dar faptul că toate-și au rostul lor, nu anulează nici tendința inerentă spre evoluție, nici procesele în sus și-n jos, că pentru zvâcul spre sus trebe câte-o tragere-n jos.

Despre jos - azi, și-mi accesez josul.
Dacă ești sensibil(ă), mai bine-nchide de pe-acum, și caută ceva mai siropos. Tot de jos.

Știi, josul are două fețe (are mai multe, dar două-s diametral opuse):
- E fața nașpa, aia pe care merg eu azi, aia "pe față"- sarcasm, ironie, agresivitate, dezgust, frică, judecată, acuzare, megalomanie, histrionism, disociere, etc...
- Și mai e "fața mascată" – după chipul susului, dar ioc asemănare. Din păcate, grave erori se produc atunci când tot ce căutăm e chipul, regularizând procesele interioare în așa fel încât să dea și cu asemănare. Adică toate alea de sus – într-un exces patologic. Iubirea semenilor transformată-n obsesie, posesivitate, dependență, iubirea de sine transformată-n megalomanie, narcisism,  smerenia transformată-n lipsa stimei de sine, bunătatea transformată-n prostie sau șmecherie compensatorie, etc.

Față despre care vorbesc acum, dar cu aia "pe față".

TE DOA-RE MIN-TEA.
MUTRE, FIȚE ȘI FIGURI.

Sunt prea "trezit" pentru lumea asta josnică, toți sunt praf, nimeni nu mă-nțelege, tot ei îmi zic mie că sunt dus, dar ei sunt niște involuați, niște amibe. Sunt o iubire infinită și nimeni nu mă-nțelege, dar nici n-au cum, că ei sunt vai mama lor. Mă iubesc pe mine exact așa cum sunt, păcat că restul nu, asta e, plătesc pentru evoluția mea rapidă, trăind printre niște animale fără suflet. Trăiesc în iubire necondiționată, pentru mine copiii mei sunt egali cu restul lumii, cu cățelul meu, cu tot. Necondiționat iubesc. Păcat că ei nu înțeleg felul meu de a iubi și mă acuză mereu. Dar în Iubire nu există sacrificiu, deci între mine și ei – mă aleg pe mine. Iubindu-mă pe mine, pot iubi tot. Deci totul pentru mine. Copilul are karma lui, să-și asume. Deci să se descurce cu facultatea, că eu mi-aș lua o casă la munte, știi cum e: copil – copil, da' brânza-i pe bani, și banii nu stau pe garduri, așa că între mine și tine, mă aleg pe mine, că mă iubesc. Cum adică copilul meu? Așa, și? Fiecare cu karma lui. Eu cred că nici munca n-ar trebui să fie obligatorie. Munca-i pentru turmă, pentru ăștia, involuații. Noi, evoluații nu mai simțim nevoia să muncim. E prea greu pentru sufletele noastre sfinte. Suntem prea treziți, într-o lume mojică. Auzi, să mă trimită la specializări, păi altă treabă n-am? Să mai și învăăăăățț? Păi ce, asta-i important, încă o diplomă, sau fericirea mea? Lucrez în învățământ, așa, și?? Cum să mă oblige să mă perfecționez? Eu deja sunt perfect, prea perfect pentru tot sistemul ăsta de rahat, toți mucoșii necrescuți, și salariul de căcat! O singură speranță mai am, că a zis unul acum prin channeling că s-a dat decret în cer să se facă dezvăluiri trăznet pe pământ, să crape de rușine reptilienii, și să ia puterea luminoșii. Las' că mai vorbim noi peste vreo două luni, mai vedem noi cine-i atunci cu gura mare.

Duduie, alţii mor de foame, alţii sunt torturaţi, fix în clipa asta, unii au copiii bolnavi de boli incurabile, unii n-au un loc de muncă, şi au nevoie de el, unii fix în clipa asta fac o criză de fiere, unii în timp ce ne lamentăm noi că viaţa-i de rahat, fix în timpul ăsta, ei mor, dorindu-şi să mai trăiască puţin, unii ar da orice să poată merge la şcoală, dar nu pot, că au părinţi săraci, fraţi mulţi, nevoi multe, şi trebuie să muncească pentru familia lor, unii acum află că mai au două luni de trăit, şi alea în dureri, unii s-au născut handicapaţi, îşi duc toată viaţa cu câte un handicap grav, sunt mulţi care duc vieţi cu adevărat grele, care au probleme cu adevărat grave, care nu mai fac atâtea mutre, că n-au timp, prea ocupaţi fiind să-şi rezolve, să-şi tragă zilele, să supravieţuiască LA PROPRIU, nu la figurativul la care tu nu faci faţă.

MUTRE, FIȚE ȘI FIGURI.
TE DOA-RE MIN-TEA.

Astea vin din cel mai mare cazan existent în iad, dacă tot vorbim în termeni de sus-jos, luminoși și alte specii. Niște mutre penibile, de maxim clasa a treia, de răzgâiați isterici și paranoizi.
Care se practică printre ăștia, "treziții", cam la ordinea zilei. Sunt plini de năduf, le și vezi vena cum se zbate, mai să pleznească-n colțul ochiului de necaz, ba pe una, ba pe alta, dar altfel – ei iubesc atât de necondiționat că nici nu te prinzi că ești iubit când te iubesc ei. Da' nu te prinzi - că ești tu prost, nu că-i ceva la ei, cum ar fi psihopatie sau alte diagnostice.

Bă și-n ultima vreme, toată ograda lumii spirituale, care odinioară era – pe cât de aerată, pe-atât de selectă, acum s-a umplut de MUTRE, FIȚE ȘI FIGURI.
MIN-TEA TE DOA-REEEEE.
Băi, îl vezi pe Scaraoțki dansând și făcând tumbe-n juru' lor ca apucatu', și ei se jură că-s iluminați, frate. Lux râde mustăcit, și zice că nu-i chiar minciună. E doar eroare de interpretare, da-i bine-așa. Ca să nu fie rău. Știi doar vorba aia: "Facem să fie bine, ca să nu fie rău". Și mai e una, cică "Dracu'n biserică te lucrează cel mai bine".
Bă, bine. Temelie. I-a adunat unu' și unu', toți treziți rău, și i-a smotocit de nu-i mai aduni în ei neam de neam.

Mă tot gândesc la atlanți în ultima vreme. De ce naibii s-au dus naibii, când erau pe val cu tehnologia? Tati, s-au dus naibii pentru că uite-așa au stat și-atunci pe facebook, care pe vremea aia se numea probabil ceva de genul STAMATIAMU, sau oricum ceva pe-acolo, și-au denaturat dracului tot ce-aveau sfânt în ei. S-au bălăcărit ca țiganii (îmi cer iertare, așa e vorba, în rest chiar am prieteni țigani) pe STAMATIAMU cu iubirea lor necondiționată, pân-au ajuns să se-omoare-ntre ei cu arme biologice – trimițând gene de venin de la distanță. Că cică să se apere de dujmani, dar ei între ei erau toți dujmani de când cu rețeaua blestemată, locul măștilor extrapolate la nivelul iremediabil de nesimțit mincinos. Cu mutre, fițe și figuri, uitând una – câte una învățăturile marilor înțelepți ai vremurilor lor, care ziceau că tăcerea e de aur, că smerenia-i muncă de-o viață, dar indispensabilă evoluției, că iubirea alias sfințenia se măsoară-n bunătate. Că iubirea e nucleul celulei, și că MUTRELE, FIȚELE ȘI FIGURILE creează dizarmonie până la autodistrugere totală.

Meanwhile in Hell:
Scaraoțki își freacă satisfăcut mâinile jegoase, împrăștiind pucioasă de jur împrejur, cu fiecare mișcare. Privește mândru holograma rețelei ce pe vremuri se numea atât de frumos: STAMATIAMU. Ăștia sunt o generație mai pervertită, nici graiul nu-i mai atât de dulce cum era odată, și nici redutele atât de valoroase, dar asta este, n-are timp să-i lase să crească. Mijește puțin ochii și mă vede scriind. "Oh, nu cretina asta" – își zice ofuscat, dar totuși citește, și, aproape satisfăcut, continuă: "Le-a nimerit de data asta brunețica, aș putea chiar s-o și plac, m-a uns pe suflet. Hihhhhhhhihihihihihhhhhhhhhh. Trebuie să scriu asta pe facebook, e prea tare. M-a uns pe "suflet" Hhhhiihhhihihhhhhhh!"