duminică, 19 iulie 2015

FEMEIA PUTERNICA: Isteria unui curent nefiresc

Nici nu stii de cate ori am inceput sa scriu asta, si m-am oprit, stergand tot, si spunandu-mi ca nu e treaba mea sa cataloghez femei, pentru ca le-as raporta, probabil, la standardele mele personale, ceea ce nu ar fi nici corect, nici constructiv.


Astazi – ca o bipolara in valtoarea maniilor (ca ma si amuz pe seama mea) – ma contraziceam eu cu mine, deschizand, din nou un fisier in care sa dezbat femeile.

-„Mai fetita, da’ de ce nu-i constructiv?” – zice vocea smart-assului din mine.. – „Ca pana la urma tot ce s-a scris vreodata despre orice in lumea asta – e trecut prin ciurul unui subiectivism personal. Nici un individ, prin structura sa – nu va emite idei in afara propriului tipar judicativ. Nu le va gasi potrivite. Plus de asta, fiecare cititor isi va atrage scriitorul cu care rezoneaza. Stai pe pace, ca nimeni n-o sa-si tradeze propriile predispozitii doar pentru ca da de un articolas de-al tau. Tu stii asta. De ce n-ar fi constructiv? Dar sa cataloghezi barbatii a fost constructiv? Atunci a fost corect? Crezi ca ai fost mai obiectiva, doar pentru ca tu nu esti barbat? Si pe tine cine te curteaza? Femeile? Sa fim seriosi, ca am pretentii mai mari de la tine... Nu vrei sa scrii asta pentru ca esti o lasa, punct. Nu exista alte motive savante.”

Chestia asta cu lasitatea – m-a cam aricit, insa... da, doar lasitatea m-a oprit din scris de-atatea ori. Un fel de ipocrizie, ambalata frumos in aparentele unui asa-zis bun-simt, o consideratie fata de suratele mele, nu cumva sa le sifonez coafurile cu vreun cuvintel care sa le plaseze intr-un loc in care sa nu le maguleasca.

Tot un fel de lasitate interioara ma face sa precizez ca nu ma adresez nimanui personal, nu judec nimic cu valorile „bun” sau „rau”, nu ma erijez intr-un specialist savant, nu detin un adevar universal, detin doar un adevar personal (care, evident, se muleaza pe propriile trairi, cumulari de informatie, moduri de perceptie si prelucrare a informatiilor, etc...)

Bun. Am o chestie cu femeia puternica.
Citesc in ultima vreme o gramada de ineptii despre conceptul de femeie puternica, urmaresc cum se formeaza un curent dubios de femei cu coaie, care in numele unei puteri prost intelese - se transforma in barbati, dar in barbati din-aia de mana a doua, birjari frustrati de propriile penisuri mini, care scuipa si injura tot ce depaseste 5 cm de barbatie....

Femei care se declara puternice, in disperarea de a-si explica rezonabil – lipsa unei impliniri sufletesti, gaurile din vieti, complexele personale.
Femei care-si stramba polaritatea naturala, chitite orbeste pe o asa-zisa egalitate, de asemenea prost inteleasa.

Eu personal, femeie 100%, vad lucrurile asa:
Sunt perfect de-acord cu EGALITATEA INTRE OAMENI, indiferent de natie, culoare, sex, sexualitate, credinta, politica, gusturi, idei.
Sunt perfect de-acord cu eradicarea discriminarii de orice fel.
Sunt perfect de-acord cu egalitatea de sanse a femeilor din punct de vedere profesional, social.
Sunt perfect de-acord cu „emanciparea” femeii – ca principiu care o scoate pe aceasta din conditia semi-idiotului care nu studiaza, nu lucreaza, nu are idei, nu scrie carti, nu ridica privirea in fata barbatului, nu-si alege singura barbatul, nu decide pentru viata ei, si in general slugareste – in prima faza tatal, apoi barbatul, avand ca unic rol in viata cracanarea picioarelor la dispozitia unui sot, si nasterea, apoi cresterea de mostenitori. Si alea cu conditii impuse. Pe care Doamne - fere’ sa le incalce.
Sunt perfect de-acord, si sustin cu tarie toate acestea.

DAR NU SUNT DE-ACORD, SI NU POT SA SUSTIN IDEEA CA FEMEIA ESTE EGALA CU BARBATUL CA PRINCIPIU UNITAR.
Mi se pare ridicol.
Simplul fapt ca din constructie suntem diferiti, implica o serie de diferente incontestabile intre cele doua sexe, prin urmare un om este perfect echilibrat, armonios si functional – daca si numai daca – isi accepta fiinta, si lucreaza la armonizare, nu la rastalmacire, sucire, contorsionare a naturii sale intrinsece.
Asta e valabila si pentru barbati.
Devii doar in momentul in care accepti ceea ce esti in totalitate, si lucrezi in acord cu natura ta intima. Daca tu te zbati ca apucatul sa creezi un Tu care nu esti, dar suna mai bine la un moment dat – nu devii, ci stagnezi intr-un labirint fara culoare corespondente unei iesiri la suprafata.

Femeia puternica.
In viziunea mea, o femeie puternica este aceea care isi accepta si isi iubeste feminitatea, in prima faza.
Nu aceea care imita prosteste atitudinea si instinctul unui mascul.
Instinctul nu se copiaza.
Aceea nu este o femeie puternica, este doar un om slab care nu se poate valorifica pe sine, si alege sa copieze ceva ce nu va rezona niciodata cu nevoile sale cele mai intime.
Ceea ce nu ia in calcul aceasta tipologie de imitatoare – este faptul ca oricat s-ar mascari, testosteronul nu se copiaza in gene.
E o chestie de gene.
Imitatia nu va produce niciodata autentic.
Lipsa de autenticitate declanseaza un conflict interior mocnit, care va imploda invariabil – atunci cand suma tradarilor sinelui va da prima virgula.

De ce crezi ca vezi peste tot asa-zise femei puternice care – dupa ani de propovaduiri care-mai-de-care mai barbatoase, mai pline de patos in nimicirea barbatului (sursa a imitatiei ieftine, pana la urma, si in acelasi timp destinatar al miilor de asteptari 100% feminine, ceea ce per-total da cu o mare virgula) – si dintr-o data te trezesti cu un atac de isterie, in general public, izbucnit pe fondul unei mari dezamagiri in propriul amor de FEMEIE?

Sunt perfect de-acord cu femeia puternica. Personal, ma declar ca fiind una. Dar nu inteleg conceptul de femeie – barbat.

Femeia e femeie. Barbatul e barbat.

Nu esti puternica daca esti celibatara si-ti gonesti barbatii din jur ca nu-ti respecta coaiele, pe care tu (si numai tu) le interpretezi ca fiind inteligenta.
Barbatii nu fug de femeile inteligente. Nu barbatii inteligenti. Niciodata.
Ei fug de femeile – cocosi, care-si impun o mascarada de intepeniri ideatice, pe cat de penibile, pe atat de incomode cand vine vorba de o relatie.
O relatie implica doi complementari. Intelegi complementaritatea? Ea exclude unirea a doua polaritati similare. E nevoie de un (+) si de un (-).

Vrei sa fii barbat? Perfect! Marita-te cu o femeie!

Si inceteaza sa-i mascaresti pe masculi ca nu sunt in stare sa te pastreze pe tine langa ei (nestiind ce pierd, prostii), pentru ca esti prea inteligenta, prea independenta, prea nu-stiu-cum.
Inceteaza sa te mai minti singura, ca singura te pui la colt in viata asta, si fericirea va ramane pentru tine o enigma.

Sa stii ca nici inteligenta, nici independenta nu sunt similare cu iluzia de grandoare, cu incapatanarea unei viziuni unice, batute-n cuie, cu impunerea de nici un fel, cu aratatul ostentativ al muschilor, cu defilarea unei false libertati (care mascheaza, de altfel,  o dependenta bolnavicioasa), sau cu asteptarea unui catelus libidinos, lipsit de idei proprii, lipsit de personalitate, lipsit de constiinta de sine, care sa-ti aduleze tie grandomaniile, si sa umble cu limba scoasa si codita-n sus dupa tine , pana te indupleci tu, inteligenta si independenta sa-i dai cate un oscior.

Sa stii ca un barbat inteligent isi va alege mereu langa el o femeie inteligenta.
Nu, nu se sperie de inteligente, ci le cauta cu infrigurare.
Daca nu te-a ales pe tine, nu inseamna ca e prost, mototol, vai-steaua-lui.
Poate inteligenta lui nu a rezonat cu inteligenta ta.
Poate ca l-ai speriat, poate chiar l-ai pus pe fuga. Dar te asigur ca nu cu inteligenta. Ci cu atitudinea ta.

DA, CRED CU TARIE CA NICI UN BARBAT NU VREA SA FIE EMASCULAT.
SI DA, SUNT PERFECT DE-ACORD CU ASTA.
De ce sa emasculez barbatul, cand de fapt asta ma atrage la el? Asta e si rostul pentru care se impreuneaza cele doua genuri. Femininul cu masculinul.
Pentru ca femininul sa fie complementat de masculin. Si invers.

Vrei sa fii o femeie puternica?
FII FEMEIE in primul rand.

Accepta-ti feminitatea cu toate ale sale, lasa testosteronul, ca nu te coafeaza, tu esti cu estrogenii, vezi de-i impaca pe astia, ca sa-ti fie bine atat fizic cat si psihic.
Te anunt pe aceasta cale ca hormonii au un rol important in igiena psihica.
Tot pe aceasta cale te anunt ca feminitatea nu exclude inteligenta, independenta, personalitatea, caracterul, omenia.
Feminitatea le insumeaza pe toate, si le da o dulceata extraordinara pe de-asupra.

Dar:
- Inteligenta nu inseamna sa fii batuta-n cap si sa-ti consideri ideile tale atat de nemaipomenite incat nimeni nu te poate egala – asta se numeste altfel, si denota opusul inteligentei.

- Independenta nu inseamna tratarea unei relatii pe dupa copaci, tu fiind vezi-doamne atat de ocupata si de importanta incat bietul partenerul tau n-are nici un cuvant de zis atunci cand va faceti IMPREUNA un program. Sau o VIATA.
Asta nu se numeste independenta. Ci dependenta de o imagine de dictator impusa de psihicul tau labil, care se teme de intimitate ca de dracu’, nu cumva sa-ti pice gradele.
Cand intri intr-o relatie, si o faci de buna-voie, iti asumi ca asta inseamna asa cum suna: o colaborare.
Adica sunteti doi, amandoi la fel de importanti. Si daca va vreti unul pe celalalt, inseamna ca va mai si mulati pe un interes comun.
Care se presupune a fi unul de impreunare a vietilor voastre care si-au gasit complementarul in celalalt.
Hmm? Suna logic?
Sustin independenta, dar orice abatere de la echilibru ii suceste sensul initial.
Da, nu e sanatos sa depinzi de actiunile, vorbele, reactiile oricarui alt om. In interiorul tau. Sentimental, tu ar fi ideal sa fii bine cu tine – si de unul singur, si intr-o relatie, si intr-o comunitate, si in orice conditii.
Dar de aici si pana la a face pe zbirul cu partenerul tau, e cale lunga. Asta nu mai e independenta. Ca in raport cu el – tu nu esti bine, de fapt. Decat daca-ti faci numarul cu independenta.

O femeie puternica nu se judeca dupa decibelii cu care-si urla superioritatea.
O femeie puternica nu se caracterizeaza prin mormane de reguli pe care bietii muritori trebuie sa le respecte cu sfintenie, pentru ca ea, femeia, nu se poate valida pe sine in alt mod.
O femeie puternica nu transforma barbatii in eunuci.
O femeie puternica nu-si dezbate „barbatia” ca pe o virtute. Nici macar un barbat cu adevarat puternic nu face asta.

O FEMEIE PUTERNICA ISI TRAGE PUTEREA DIN FEMINITATE PURA.
Atunci cand colaborezi cu natura polaritatii tale – n-ai alt rezultat decat Puterea personala.
Care nu e similara cu Forta, si Doamne-ti multumesc pentru asta. Ca altfel am trai intr-o societate de urangutani.
Sa stii ca cu cat uiti mai tare sa fii femeie (atentie, femeie, nu tampa, nu marioneta, nu mimoza, dar FEMEIE cu toate asumate, inclusiv latura conceptiei care implica „a integra”, nu „a impinge”) – cu atat mai tare te vor ocoli barbatii care detin aditional testosteronului – niscaiva inteligenta, si mai ales emotionala.

Si sa stii ca noi, femeile – excelam chiar in inteligenta emotionala. Asa suntem construite. Genetic.
De ce sa bagi asta sub pres? Chiar asta? Si unde-ti e Puterea atunci?

Ai vazut vreun iepure sa exceleze in atac?
Ai vazut vreun leu sa exceleze in lingusire?
Ai vazut vreo testoasa sa exceleze in viteza?

Ai auzit vreodata de lei care sa imite broaste?

Cam la asta se rezuma si cu noi. Suntem puternice abia atunci cand ne cultivam necenzurat natura intrinseca. Si-o pretuim. Si-o valorificam in acord cu propriile nevoi. In acord cu ele, nu impotriva lor, strigandu-ne in gura mare barbatia de birjar frustrat.
Caz in care suntem doar niste fake-uri. Cu pretentii de unicitate. Cu intentii bune, dar directii proaste. Cu vieti pe masura.

Sa-mi fie cu iertare.