sâmbătă, 29 noiembrie 2014

(Continuare) Pentru HOCUS - POCUS - Mumele pacatelor

Atasamente, frica, ego - cred ca astea sunt "mumele" pacatelor, declansatoarele unui conglomerat de idei, sentimente, atitudini cu efecte devastatoare asupra campurilor noastre - ma rog, asupra fiintei noastre in totalitatea sa.

Printr-o logica a mea, frica sta la baza fiecarui "demon".

Din frica dezvolti si atasamente, din frica iti hranesti si egoul in nestire. Dupa care... Se nasc monstri si monstruleti care-mai-de-care mai opresivi cu propriul sine.

Frica este - paradoxal - unul dintre instinctele cu care te nasti - ai nevoie de ea in corpul fizic pentru supravietuire.
Totusi, in primii ani de viata, reusim cumva sa ii exacerbam functiile, sau sa ii atribuim fatete distorsionate.

De ce?

Frica este localizata undeva in amigdale, si este responsabila de reactia " fugi si salveaza-ti pielea" , sau "stai pe loc sa nu te calce masina", sau "nu sari de pe fereastra de la etajul 4, foloseste scarile, ca sa nu te zdrobesti"... Etc...

Insa atunci cand suntem foarte mici - totul se rezuma la supravetuire.
Adica: Universul cunostintelor noastre este redus la senzatii pe care cu timpul invatam sa le geationam.

Ne nastem ca niste harduri goale, care urmeaza sa fie engramate cu informatii si programe, softuri.
In prima faza, pentru supravietuire avem cateva nevoi stricte - hrana, caldura, confort fizic.
Pentru toate astea - depindem de adulti.
In funtie de felul in care ne sunt satisfacute aceste nevoi, deja ni se engrameaza fatete ale fricii.
Pe masura ce devenim constienti de noi ca persoane, nevoile noastre se extind, sfera lor cuprinzand aria psiho-emotionala.

Pentru ca suntem goi de informatii, nu avem capacitate de sinteza, sau discernamant.
Asimilam asa cum primim.

Spre exemplu, o mama poate spune des in preajma copilului - la gluma - ca "viata e o curva". Ea stie ca e o figura de stil, si o foloseste ca atare, insa copilasul ei - un burete - absoarbe - nu are date de referinta cu care sa manipuleze informatia, acum isi seteaza referintele, si si le insumeaza din ceea ce i se ofera.

Si din ceea ce nu i se ofera.

Spre exemplu, un copil crescut in sistemul "copiii trebuie pupati doar cand dorm, sa nu si-o ia in cap", in softul lui inregistreaza lipsa afectiunii exprimate direct, inregistreaza si dezaprobarile exprimate fata de diverse boacane ale sale, iar rezultatul final este un program de expandare a fricii in cele mai intime cotloane a nevoilor sale - frica de abandon, frica de respingere, frica de exprimare.... Zeci de frici care ii ameninta siguranta psiho-emotionala, ca instinct implicit de supravietuire ca fiinta sociala.

Astfel ca frica - un instinct dat - folositor pentru supravietuirea in corp fizic, devine de cele mai multe ori din primul prieten - primul si cel mai perfid dusman.

"Fetele dusmanoase" ale fricii se solidifica in noi de-a lungul timpului, ca engrame de baza in softul nostru. In totalitatea constiintei noastre.

Avand in programul de baza date parazit, sau virusi - toate informatiile cu care vom avea de-a face de-a lungul vietii - vor fi analizate, rezolvate si stocate cu acelasi program virusat.

Formula dupa care functionam este aceeasi. Chiar daca poate la un moment dat ni se pare ca e ciudat ca toate calculele ne dau cu virgula, totusi este aproape imposibil sa acceptam ca ele - calulele - sunt gresite, intrucat datele noastre de referinta considera formula de calcul ca fiind una imbatabila - este softul nostru.

Nu ai sa vezi un computer virusat sa te avertizeze singur ca nu functioneaza corect.
Nu ai antivirus - pa, la revedere! Computerul da erori, ascunde fisiere, si face totul anapoda intr-o normalitate nealterata.

La fel functionam si noi.

Frica - un virus perfid - poate altera perceptiile noastre intr-o asemenea masura incat tot ce simtim, gandim, actionam - sa dea cu virgula, iar noi, posesorii de program virusat... Noi luam totul ca atare.

O sa dam vina pe ceilalti, o sa dam vina pe vreme, pe natura, pe sistemul de invatamant, pe justitie, pe presedinte, pe societati oculte, pe oameni rai sau prosti, pe soarta, pe Dumnezeu... Pentru ca suntem tehnic incapabili sa contestam propriul sistem de referinte, propriul soft de baza..

vineri, 28 noiembrie 2014

(Continuare) Pentru HOCUS - POCUS - Detalii de vibratie joasa - produsuri ale umbrei neintegrate.


Cum adica atasamentele iti scad vibratia, doar Iubirea e prima si cea mai importanta lege divina!
Care sunt limitele egoului astuia atat de pacatos, adica sa ai stima de sine, dar sa nu ai ego - nu se cam bat cap - in - cap??
De cand mila e ceva gresit??
Ce relatie e aia fara gelozie?
Cum sa ai incredere intr-o societate atat de materialista si oportunista?
Cum sa am totala incredere in mine atata vreme cat s-a demonstrat pana acum ca pot gresi oricand, si am la activ cateva intamplari monumentale in care clar nu am fost suficient pentru cineva sau ceva?
Frica e un instinct, ce fel de om nu are frici - chiar si de Dumnezeu trebuie sa ai frica, zice clar biserica!

Nu ti se pare ca descrii un robotel - fara toate chestiile alea insirate?
N-am zis ca vreau sa ma fac calugar budhist, vreau doar sa-mi fac viata mai buna, sa manifest si eu chestii - sa aplic Legea Atractiei, atat!

Nu vreau sa fiu un sfant, nu vreau sa ating Nirvana, nu vreau sa mut munti cu puterea mintii! Vreau doar o viata de care sa ma bucur asa cum trebuie, adica o casuta a mea comoda, un partener care sa ma faca sa vibrez de fericire, o oarecare liniste financiara... Astea sunt targeturile mele, ce vibratie, ce nebunii imi indrugi pana la urma??

Ce gust mai are viata fara toate astea?

:)))))))))))
Viata abia fara toate astea incepe sa aibe un gust dulce - atata vreme cat le intelegi si le rezolvi corect.

In primul rand - si cel mai important este ca nu exista "TREBUIE" sau "NU TREBUIE".
Nici macar pentru cele insirate.
Atata vreme cat iti traiesti viata constrans de niste parametri - nu ai nici libertate nici echilibru - si vei face vesnic echilibristica pe niste principii.

De asta poate cea mai tare chestie pe care o poti face cu tine - este sa faci pace cu "umbra" ta.
Am mai povestit despre asta.

Umbra este o denumire pentru acea parte din tine pe care nu o placi, nu o accepti, nu o recunosti de cele mai multe ori, si in cazul in care iti recunosti anumite elemente pe care le consideri tu negative, sau rele - incerci cu toata fiinta sa le stergi, sa le ascunzi chiar si de tine, sa le nimicesti.

Aici te automutilezi, si o faci gratuit.

Nu exista ceva in totalitate rau, nu exista nici ceva in totalitate bun, nimic nu este gresit pana la urma.
Totul este creat de Dumnezeu in infinita lui intelepciune, prin urmare nimic din ce ai in tine nu trebuie aruncat la gunoi sau ucis...
Chiar si demonii sunt creati de Dumnezeu - ce rezulta de aici?
Dumnezeu nu a ucis nici un demon pana acum, nici macar nu a blestemat vreun drac.
Toate au rolul lor in Univers.

Tu - devreme ce ai fost creat cu aceste atribute \ sentimente \ idei - inseamna ca Dumnezeu te-a intentionat perfect cu ele cu tot.
De ce sa-I ciopartesti tu opera si sa ucizi parti din tine?

Nu mai bine le integrezi frumusel in tine asa cum ai integrat si dorinta de a fi fericit - spre exemplu, si cu ocazia asta le folosesti in beneficiul fiintei tale, si te folosesti de ele pe un drum al luminii?

Spui ca esti o pace si o iubire infinita, spui ca esti un lucrator in lumina - si eu te intreb in nemernicia mea pamanteana - cum definesti lumina fara umbre?
Priveste fotografii artistice, sau orice fel de poze - si spune-mi ce s-ar deslusi din ele fara umbre?
Ti se pare o analogie idioata?
Nu e.
"Precum in cer asa si pe pamant"
Esti un microcosmos. Structura ta reflecta structura Universului.

Si apoi, sa o luam babeste: un om impacat cu sine este un tip invincibil.
Ce te mai poate dezechilibra, daca nimeni nu te are "la mana" cu nimic?

Cum o sa te mai necajeasca imbecilul de la parter cu povestile lui nemuritoare despre cum aratai tu ca un sobolan cand erai mic, si cum se batea el pentru tine care erai mai slabut si mai fricos - daca tu nu mai te simti inferior, si n-ai nici o treaba cu felul in care arati?
Si daca nu te mai necajeste cu turuielile lui - realizezi de cate "pacate" ai fost deja scutit?
Nu te enervezi, nu retraiesti clipe de neputinta sau durere, nu iti injuri aproapele, nu iti vine sa-i pui calus la gura, nu iti imaginezi variate moduri de tortura pentru creatura de langa tine, nu te simti mic sau prost, sau mai stiu - eu cum...
De vreme ce nu te mai simti in sinea ta prost - ai scutit si Universul de informatia asta.
De vreme ce nu mai emiti asta - Universul nu are de unde sa ti-o mai livreze data viitoare.
Ca totul e pe sistemul "Tur - retur"...

Sa o luam si smechereste:
Ai observat cat de veritabili sunt aceia care se comporta asumat?
Cel putin odata in viata sigur ai intalnit pe cineva care sa debordeze de buna-dispozitie, si sa recunoasca incredibil de natural ca a ramas repetent in clasa a 7-a - si cu toate astea tu sa il consideri atat de destept si de implinit, incat mai ca te simti vinovat ca nu ai ramas si tu repetent, poate ajungeai si tu atat de misto?
Sau pe cineva care sa spuna detasat ca a facut azi-noapte sex salbatic cu un necunoscut, ca a fost o experienta superba, si ca habar n-are cum se numeste macar tipul, pentru ca nu i-a retinut numele - iar tu sa o privesti cu admiratie si pur si simplu sa te gandesti ca este cea mai feminina si mai sigura pe sine tipa pe care ai vazut-o? Cea mai "femeie" femeie.

Care ar fi diferenta intre aceasta femeie pe care tu o consideri admirabil de puternica, si alta care face aceeasi chestie intr-o noapte - dar pe care o cataloghezi drept "parasuta"?

Crezi ca tine foarte mult de principiile tale felul in care le cataloghezi, sau de data asta tine de felul in care se percep pe sine cele doua tipe?
De ce - desi amandoua fac acelasi lucru - pe una o admiri si o consideri o femeie care e sigura pe sexualitatea sa, o tipa cu personalitate, iar pe cealalta o vezi desfranata si penibila?

Iti spun eu: Prima a facut pace cu "tarfa" din ea. Nu are nici un complex in privinta asta, si in sinea ei nici nu-i trece prin minte ca i-a picat vreun grad daca a avut o aventura intr-o noapte. Pentru ea a fost o experienta.
"Fecioara" sau "doamna" nu au fost cu nimic amenintate in ea.
E la fel de "doamna" astazi.
Poate mai "doamna" - sau o "doamna" mai implinita decat o alta "doamna" care noaptea trecuta a stat singura acasa si s-a simtit din nou urata, sau grasa, sau slaba, sau buboasa, sau jalnica, dorindu-si in sinea ei nopti fierbinti de amor, si plangand ca nu isi gaseste sufletul - pereche, sa poata si ea sa se dezlantuie fara bariere, dar protejata de eticheta "relatie serioasa"..

De ce pe cealalta o consideri o "parasuta"?
Pentru ca cealalta se simte ca una.
Ea nu a avut o experienta, ea "s-a lasat dusa de val", (pentru a nu-stiu cata oara - iti spui exasperat in sinea ta... Vesnic "o duce valul"... Valul asta face ravagii cu ea...).
Pentru ca tipa e avida de iubire, insa habar nu are cum sa isi faca rost de asa ceva, pentru ca in sinea ei nu e suficienta, si deci " se mai lasa uneori, sau mai des - dusa de val"... Nu ca a vrut ea, ci ca s-a impiedicat... Poate-poate...
Si se tot "impiedica" incercand sa-si faca rost de la altii de ceva ce refuza sa gaseasca in ea: clipe, macar clipe de apreciere...
Tipa nu si-a integrat bucati importante de umbra, si deci tu o vezi si o percepi - cum crezi?
Prin prisma umbrei sale!

Asadar: Nimic nu este gresit atata vreme cat iti asumi si integrezi ca parte din tine care exista si poate fi valorizata la fel ca si partile din tine pe care le accepti ca fiind absolut pozitive.

Crezi ca fac blasfemie, avand in vedere ca Dumnezeu nu accepta in imparatia sa pacatosii?

Dar cine iti spune draga sa pacatuiesti? Ce inseamna "a pacatui"?
Unde incepe imparatia lui Dumnezeu, si care ii sunt limitele?

Care este cel mai mare pacat?
NEIUBIREA.
Pentru ca Dumnezeu este Iubire.

Eu nu te indemn sa fii mandru de dorinta ta ascunsa de a-ti ucide tatal care este un alcoolic nenorocit, eu te indemn sa accepti ca exista asta in tine, sa cauti radacinile acestei porniri, sa intelegi ca trecutul nu poate fi schimbat - si ca tatal tau este un individ care atat poate.
Nu a intentionat niciodata sa te nenoroceasca, in viziunea lui "asa se cresc copiii".
Plus de asta, copilaria ta a trecut de mult.
Acum esti un tip in toata firea, capabil sa-si creeze propriile experiente asa cum isi doreste, atata vreme cat traieste in prezent - ceea ce este si mai util, avand in vedere ca trecutul nu mai exista, oricat l-ai evoca.
Plus de asta - copilaria ta chinuita a scos din tine un tip intelept, cu valori morale, deci "nenorocitul de taica-tu" pana la urma ti-a facut si un bine in nemernicia lui.
Plus de asta - cei mai mari invatatori ai nostri sunt calaii nostri.
Plus de asta - faptul ca el este in continuare un nenorocit cu mintea ingusta nu te afecteaza pe tine cu nimic, decat daca tu alegi sa depinzi de aprobarea sau atitudinea unui om pe care deja ai stabilit ca il consideri ingust la minte.
Plus de asta - ingust la minte cum a fost - te-a procreat pe tine, si deci jumatate din markerii tai cromozomiali provin din ADN-ul lui, deci ceva bun tot a facut in viata asta.
Plus de asta, agresivitatea ta este problema, nu tatal tau alcoolic si retard.
Ah! Agresivitatea! Touche!
O ai, fa pace cu ea!
Nu o poti sterge, si nici nu ai de ce! Atata vreme cat nu agresivitatea te domina pe tine, ci tu o detii la bunul plac.

Te poti folosi de ea, nu fi copil, lasa prejudecatile si preconceptiile, lasa tiparele, si gandeste singur in ce fel iti poate folosi.

Spre exemplu - Dumnezeu are armate, legiuni de ingeri.... Da?
Sfantul Mihail - cel mai apropiat arhanghel de Dumnezeu, primul in ierarhia arhanghelilor - este un inger cu sabia in mana.
Arhanghelul Mihail este agresiv... Si Dumnezeu nu l-a aruncat din imparatia Sa, ci l-a investit cu putere si lumina... Sa atace chiar - atunci cand este nevoie...
Acest arhanghel luptator iti vine tie in ajutor atunci cand te rogi la Dumnezeu pentru curatarea sufletului tau de tot ce este negativ, sau ceri protectie. Cu sabia lui de lumina, Mihail taie capetele demonilor care te ataca.
Prin urmare, Mihail este un arhanghel agresiv, care isi stapaneste agresivitatea - e constient de ea, o accepta, si o foloseste in cele mai inalte scopuri (daca e sa il interpretam cu bagajul nostru de cunostinte).
N-am citit niciunde ca Mihail s-ar fi rusinat vreodata de faptul ca a taiat cu sabia vreun drac, cum n-am citit nici ca Dumnezeu i-ar fi aratat vreodata obrazul celui mai apropiat arhanghel al Lui pentru "agresivitatea" sa.

Aaa.... Ca tu nu esti un sfant, si nu ti se permite sa agresezi, si ca Mihail este cu treaba lui?
Perfect deacord.
Ideea nu este sa agresezi liber, ideea este sa accepti ca agresivitatea din tine nu este ceva din afara creatiei divine, si ca ea iti poate folosi in moduri pozitive, atata vreme cat esti constient de tine si de potentialul tau.
Atunci cand - Doamne fereste - esti atacat pe strada (dau exemplul cel mai sinistru) si poate ca mai esti si cu copilul de mana - ce crezi ca vrea Dumnezeu de la tine?
Sa intorci si celalalt obraz, dupa care sa predai copilul la tortura?
Sa privesti cu capul plecat si privirea umila cum copilul tau este umilit si chinuit?
Sau sa-ti folosesti agresivitatea care stii ca exista in tine si sa il imobilizezi pe agresor, protejandu-ti copilul - ca asta e rolul tau pana la urma - din punct de vedere divin?
Dupa ce l-ai imobilizat pe agresor, si suni la politie - te simti vinovat - macar o clipa - ca ti-ai ferit copilul de o tragedie?
Clar ca nu. Inclusiv politistii te felicita.
Politistii - care au rolul de a proteja societatea de agresivitate in primul rand.
Agresivitatea ta nu a fost nici haotica, nici gratuita, nici intentionata, nici motivata de mizerii de caracter.
A fost doar o unealta de care bine ca ai dispus, si pe care ai folosit-o la momentul potrivit, in modul potrivit - spre binele cel mai inalt al tau si al copilului tau.

Got the point?

Ok, ca o gaita neobosita am turuit zeci de randuri despre integrarea umbrei, cand de fapt pornisem de la acele detalii de vibratie joasa.
N-am alta scuza, decat aceea ca toate cele insirate mai sus (atasamentele, egoul, fricile, neiubirea, mila, gelozia, etc...) sunt produsuri ale umbrei neintegrate.

Spre exemplu - nu ai facut pace cu partea ta agresiva (daca tot am dat-o exemplu) - esti plin de atasamente, manifesti mila in loc de compasiune, nu te iubesti pe tine insuti - prin urmare nu esti in stare sa iubesti alte fiinte, oricat te-ar enerva ca spun chestia asta (ce simti tu este atasament, dependenta, nevoie de sustinere si apreciere, nicidecum iubire, cine nu se iubeste pe sine - nu stie si nu poate sa manifeste iubire, nu poti sa manifesti spre exterior nimic din ce nu esti capabil sa manifesti in tine).... Si lista continua .... Mai departe decat te tin nervii sa citesti.

Asadar, revin cu detalii despre fiecare in parte ....


miercuri, 26 noiembrie 2014

(Continuare) Pentru "HOCUS - POCUS" - Ce ai de vazut in TINE....


Ai ales varianta nr. 2 - si anume sa deschizi ochisorii critici, si sa privesti IN TINE. Super. Ce ai de vazut? Cum? De ce?
Pai sa o luam sistematic:

S-a demonstrat stiintific prin experimente repetate cu rezultate invariabil identice aplicate in fizica cuantica (domeniu care studiaza materia la cea mai mica particula, la baza sa) - ca TOTUL este energie. Materia nu este materiala - este o forma de energie foarte condensata.
Tu esti energie, tableta mea e energie, inghetata pe care ai chef sa ti-o cumperi chiar acum e energie, cheful tau e energie, gandurile sunt energie, sentimentele sunt energie, visele sunt energie, fanteziile sunt energie, banii cu care iti cumperi inghetata sunt energie, intentia ta e energie (chiar daca nu mai cumperi inghetata, tu ai emis in Univers o forma de energie prin intentia ta initiala. Din momentul in care ai intentionat, aceasta forma - gand ramane in baza de date asociata cu tine )

Asadar, totul este energie. In diferite forme de condensare. Lucrurile palpabile sunt energii. Cele nepalpabile (emotii, ganduri, dorinte, etc) sunt energii.
Energia nu moare, nu se degradeaza, nu se termina. Se poate transforma in schimb.
Toti am invatat asta la scoala.

Bun. Aceasta energie (eu, tu, profa mea de mate, masa ta din bucatarie, sentimentele mele, gandurile tale) vine pe diferite niveluri de vibratie.
Uite, am sa dau un exemplu edificator. Acasa avem prize, 220 de volti. Standard. In fabrici sunt prize pentru instlatii sofisticate - 360 de volti.
La fel si noi. Diferite vibratii. Mai joase, mai inalte, in functie de suma energiilor emise de noi. Pardon - de suma formelor de energie care ne compun.

Cum asta?
Asa: Esti energia corpului tau fizic (cu toate organele, fluidele, conexiunile necesare functionarii), esti energia cuvintelor pe care le rostesti, a gandurilor tale, a memoriei tale, a sentimentelor tale, a formei in care analizezi datele, a .... Tot ce tine de tine din toate timpurile.
Pentru ca deja s-a stabilit ca totul este energie, rezulta logic ca nimic nu ramane pe din-afara. Esti suma trairilor tale. Sau nivelul pe care vibrezi - este dat de suma trairilor tale.

Aflu recent, privind un interviu dat de Albert Ignatenko (unul dintre titanii parapsihologiei - un rus cu umerii plini de trese si cu o activitate recunoscuta pe plan mondial) - ca inclusiv filmele la care ma uit intra in baza de date a Universului ca o traire a mea.
Si normal ca intra, este atat de logic...
Studii facute pe subiecti in centre de neuroimagistica evidentiaza ca activitatea sistemului nervos (central si vegetativ) este aceeasi atat in cazul unui om care danseaza, cat si a unuia care priveste o inregistrare a aceluia care danseaza. Identica a unuia care mananca - cu a altuia care doar priveste imagini.

Deci - suntem energie. Rezulta - tot din studiile noii fizici - ca totul este interconectat. Este o chestie de campuri.

La un moment dat au vidat intr-o eprubeta fotoni de lumina. Structura acestora era haotica.
Au adaugat ADN uman, au vidat, si au reanalizat. Fotonii de lumina s-au organizat in structuri definite.
Apoi au despartit mostra de ADN de fotoni in eprubete separte si etanse.
Fotonii s-au comportat in continuare ca si cand ar fi fost in aceeasi eprubeta. Orice modificare adusa ADNului uman afecta in mod spontan fotonii de lumina.

Ce rezulta? Campurile a tot si toate sunt interconectate.
Pe diverse niveluri de vibratie.
E o chestie de rezonanta.

Ok, concluzia?
Pai - simplu: Fiecare dintre noi suntem per total o suma a ceea ce emitem, suma care da un nivel de vibratie, si in functie de nivelul pe care vibram - rezonam cu acelasi tip de energii. De pe acelasi nivel.

Adica daca eu sunt pe 220 de volti, nu am sanse sa ma incarc la priza de 360 - ca-mi ard sistemul - intelegi?

Bun.... Si acuma tu ai vrea sa ma intrebi ce naibii consider eu insuficient in faptul ca tu pana acum ai emis mii de afirmatii care mai de care mai luminoase si mai iubibile...

Pai daca pana acum te-am enervat - imi cer iertare, promit sa te revolt si mai tare in continuare, cu cel mai mare drag.

Sunt foarte bune afirmatiile tale de lumina, insa din pacate, de cele mai multe ori ele nu sunt in acord cu sentimentele tale, sau cu gandurile tale (alea pe care nu le controlezi, alea care s-au transformat in tipare, alea de care tu incerci sa scapi).

Prin urmare, suma energiilor emise de tine in univers (afirmatie + gand + sentiment + emotie) da un rezultat ciudat - inadecvare. Sau... Minciuna. Sau.... Incompatibilitate. Sau... Inconsistenta. Sau.... Lipsa de suport. Depinde de discordanta dintre afirmatie si restul datelor tale.

Asa traduce Universul suma emisiilor tale.

Asa se explica, spre exemplu, de ce tu - in ciuda faptului ca faci mantre si afirmatii de putere, nu reusesti sa scapi de persoane care te fac sa te simti nepotrivit.
Sau... Simti mereu ca nu esti sprijinit, sa spunem.

Sunt traducerile Universului.
Ca intr-o ecuatie matematica. Suma unor elemente sau grupuri de elemente - da un rezultat final. O cifra.
Sau ca intr-un comentariu literar. Suma elementelor expuse, dau o concluzie care sa exprime esenta operei.

Intelegi acum de ce trebuie neaparat sa privesti IN TINE foarte atent?
Intelegi acum ca tu esti co-creator al frecventei pe care functionezi? (Co-creator - pentru ca tot ceea ce ai fost, esti si vei fi Il contine pe Dumnezeu.)

Revin la afirmatiile tale pozitive si la meditatiile tale de lumina. (Sau ale mele. Sau ale oricui)

Tu ce faci de fapt in alta ordine de idei?
Supra-scrii informatie peste o informatie mai veche. Informatia mai veche este mult mai pronuntata, avand in vedere ca fiintezi cu ea de-o viata.
Ma refer la patternuri, ma refer la suma trairilor tale, ma refer la energii cu care tu emiti sistematic.

Spre exemplu ai avut o copilarie mizerabila, ai crescut cu complexe de inferioritate, le-ai intretinut toata viata ta, si dintr-o data spui ca iubesti tot, ca te iubesti pe tine, ca viata e minunata, si ca pacea e atributul tau cel mai constant.
Pe bune?
Stii cum se vede pe ecranul Universului informatia supra-scrisa? Ca si cand ai mazgalit cu creionul peste carioca.
Stii ce efect are?

Imagineaza-ti ca esti din nou la scoala, si dai teza la mate.
Ai un exercitiu de rezolvat.
In stilou, de emotii - scrii in prima faza ce-ti trece prin minte. Insirui o demonstratie a unui exercitiu din fizica la care te-ai concentrat foarte tare ieri.
Iti dai seama ce tampenie ai facut, si vrei sa repari.
Nu mai ai timp sa ceri alta fisa de examen, ti s-a terminat si cerneala din stilou, dar iei creionul si scrii peste demonstratia expusa - rezultatul exercitiului dat la matematica. Nu vrei sa mazgalesti mai tare, si scrii doar rezultatul final - fara demonstratie.

Acum treci in postura profului.
Citeste lucrarea si da o nota.

Acum intelegi?
Asta e baza.
Ma rog, asta e viziunea mea asupra bazei.

In zilele urmatoare dezvolt ideea. :) Sa mai citesc o carte, doua :)))))))))))


marți, 25 noiembrie 2014

Esti "o picatura de pace si iubire"... dar nu ai reusit niciun "HOCUS - POCUS"... De ce?


Ok.... Ai descoperit ca nu esti doar carne si oase, ai descoperit ca esti un spirit.
In prima faza te bucuri, evident.
Rezulta ca nu mori, nu esti degeaba pe pamant, nu este nimic intamplator,
ba mai mult, esti si capabil sa-ti manifesti chestii pe care ti le doresti.
Foarte tare. Euforie, wow... Viata e frumoasa, eu sunt frumoasa, toata lumea e frumoasa, natura e frumoasa...

Gandul compensatiei imediate iti creste nivelul de endorfine in creier si tu devii un fluturas zburdalnic pe infinita campie inflorata a vietii parfumate cu fericire... Devii .. "O picatura de pace si iubire in oceanul infinit al creatiei"....


Ceva... de vis .... intre timp mai deschizi cate un ochi pe furis sa vezi daca dintr-o data s-a produs acel "Hocus - Pocus" pentru care tu faci mantre si meditatii.

"Hocus - Pocusul" se lasa asteptat...
Hmmmm..... N-am fost destul de convingator - iti zici - si o iei de la capat... Inchizi ochii si te incorzi cu indarjire: " Sunt o picatura de iubire! Sunt pace! Sunt multumirea multumirilor! Oooooooommmmmmmmmm........."

... Iti suna telefonul si te trec transpiratiile de nervi ... "Involuatilor! Acum sunt pace si iubire infinita! Nu ma deranjati!"
Te uiti cu coada ochiului la telefon, si se strica meditatia... Involuatul care tocmai te suna te-a rascolit, trebuie sa iei o pauza.

Tu chiar esti o picatura imaculata in universul asta, dar iti pun altii "bete-n roate"...

Aham... Deci evolutia implica un drum destul de anevoios, hmm? Pai stai asa, ca se rezolva: Mai citesti doua carti "beton", si descoperi ca exista Karma.

Ah, asta era! Pai zi asa... Na, karma - tine-te ca vin!

Din aceasta perspectiva descoperi ca la tot ce ai facut pana acum pentru evolutia ta, mai trebuie sa iei in calcul si alti factori, cum ar fi... Cam tot ce ai trait in viata asta si in alte vieti.

Bunnn... Pai nu-i stress - iti zici - oricum sunt deja o picatura de pace si iubire, deci am ac de cojocul lu' karma asta... 90% e arsa deja, nu? Mai merg pe cateva meditatii, imi cer iertare de la toti- ca nu ma doare gura, si oricum o fac in sinea mea, deci nu am cum sa cad in ridicol, mai fac cateva meditatii si pe copilul interior, il invalui cu iubire si consolare, si gata!

Endorfinele cresc la loc, tu redevii un fluturas jucaus, campia inflorata... Norisorii pufosi... Iubire... Pace... Iertare... Ooooommmmmmm......

Si tragi cu ochiul: "Hocus - Pocus"? Pfff... Nimic...
Ma, fir-ar mama ei de karma... Da' cate pacate am Doamne, ca doar eu ma screm efectiv cat e ziua de lunga pe iubire si iertare, ce mai vrei de la mine? ...

Treci la citit din nou. Il citesti acuma pe unul foarte tare, rezonezi cu el... Acuma te edifici definitiv, esti hotarat! Mai hotarat ca niciodata!

Ah! Am lectii de invatat! Pai? Si? Sunt o bula de iubire, ce sa mai invat??

Dar bine, fie... O faci si pe asta...
Te cobori de pe norisorul tau pufos de iubire infinita si intelepciune, si iei la purecat indivizii din viata ta care iti produc stari conflictive.
Iti petreci ore, zile, luni - intrebandu-te ce cauta in viata ta cate un specimen absolut imposibil de digerat... Nimic... Tu - curatenie sufleteasca desavarsita - chiar nu ai ce sa cauti in asociere cu asemenea gretosenii.

Mai citesti o carte.
Trebuie neaparat sa intelegi ce e de facut cu aceste impedimente ridicole.

Clar nu te poti impotmoli acum, cand te-ai transformat intr-o fiinta de vis. Esti deasupra tuturor, esti o fiinta evoluata, esti ... Nu o picatura, ci un ocean de iubire infinita...

Ah... Clar.
Devreme ce nu te regasesti nicicum in cate un pamflet din viata ta care iti rascoleste maruntaiele de cate ori deschide gura, sau chiar din senin, cand iti apare in minte... Inseamna ca singura lectie pe care o poti avea de la acesta este acceptarea...
Te si miri cum de nu ti-ai dat seama pana acum... Tu - care esti un erudit...

Bine, ma, ACCEPT!
Te accept, te accept, te accept... Nu toti sunt evoluati.... Accept... Atata poti... Accept... Esti varza... Accept... Esti mediocru.... Accept... Esti praf... Accept... Accept tot... Accept orice... Ooooommmmmmmmmmmmmm....................

Si de pe norisorul tau in forma de inimioara - aproape ca pleznesti de buna-vointa. Esti intr-o acceptare totala. Acum intelegi tu ce inseamna sa fii aproape Dumnezeu. Esti foarte mandru de tine. Cat de bun poti fi, de ai ajuns sa accepti inclusiv pramatiile... Pacat ca nu sunt mai multi ca tine, ca ai trai si tu intr-o lume mai buna, mai imaculata. Plus ca ai avea si tu cu cine sa vorbesti de la acelasi nivel... Ca de acolo de sus de unde esti tu ... Cam bate vantul... Esti singurel in maretia intelepciunii tale...

Te consolezi cu ideea ca totusi existi tu, si poate mai iau si altii exemplul tau.
Phoa... Inspiratie Divina!
Unde ti-a fost capul pana acum?? E foarte clar! Ai sa-i inveti tu pe bietii muritori rataciti in valtorile materialiste ale vietii!

... Si drumul tau se contureaza pe zi ce trece, dandu-le peste nas saracilor involuati cu cunoasterea ta. Unii merita asta - iti spui - la cat de negru le e sufletul... Cineva trebuie sa le bata obrazul, sa se trezeasca la realitate... Iubire, dom'le, Iubire si Acceptare! Asta e calea!

... Dupa cateva episoade dramatice in care " biete oi ratacite pe care tu le accepti total, dar care nu se lasa deloc convinse de explicatiile tale pline de de sens - continua sa se manifeste haotic"... Dupa ce ti-ai mancat nervii sa irosesti din prea-plinul intelepciunii tale pe niste cazuri pierdute... Mai citesti o carte.

Afli ca nu esti Dumnezeu. Adica nu e treaba ta sa salvezi omenirea.
Unii chiar merita sa si-o ia de la viata, si tu trebuie sa-ti vezi de evolutia ta daca omu' nu te-ntelege.

Buuunnn... Deci ok, fiecare cu karma lui pana la urma... Ooooooommmmmmmmmmmm.......

Tu iti continui munca de deschizator de drumuri, dar doar pentru cei care pot sa ajunga la chestia asta....

Concluzionezi ca cel mai sanatos pentru tine este sa ai grija cum te raportezi la fiecare.
Ai citit asta mai demult, dar abia acum are un sens valid pentru tine.

Prin urmare faci curatenie in jurul tau, si "dai cu flit" la elementele perturbatoare.

Esti o picatura de pace si iubire... Nu, esti un ocean infinit de pace si iubire... Esti ... Painea lui Dumnezeu... Esti... Ce mai? Lapte si miere!
Totul in jurul tau reflecta numai lumina!
Glasul tau este cristalin, tonul pe care vorbesti e calm, esti pace, emani raze de iubire... Cuvintele pe care le rostesti sunt bine alese, pline de intelepciune... Tu stii foarte bine ca exista o Lege a Rezonantei, si deci actionezi in conformitate cu aceasta - Bine dai - Bine primesti... Oooooommmmmmmmmmmmmmmm................

Ai invatat si detasarea, esti pur si simplu un intelept desavarsit. Detasarea e pentru tine o arma puternica.

Cum te calca cineva pe coada - cum te detasezi!
Inspiri - expiri, inspiri - expiri... Inspiri lumina, Iubire, Pace - Expiri intunericul, Ura, Nelinistea....
Atat inspiri (si pe inspiratie insisti, ca vrei sa bagi in tine cat mai multa Lumina, Iubire si Pace) si expiri - pana te hiper-ventilezi si ametesti. Ooooooooommmmmmmmmm..............

Si: Ooooooooooooommmmmmmmmmmmm.............

... De pe norisorul tau pufos, tu - picatura, oceanul de iubire, pace, acceptare... Tu - lumina orbitoare... Constati ca te contorsionezi de cativa ani buni in toate schemele posibile si imposibile de evolutie spirituala, si cu toate astea nu s-a produs inca nici un "Hocus - Pocus"...

Abia acum est pregatit pentru decisiva.

Ai doua variante:

1.Te lasi de spiritualitate, ca deja te-ai plictisit de atata iubire si pace intr-o lume mizerabila si involuata care nu merita oricum atata consideratie,

Sau

2. Te lasi de rahaturile artificiale in care te scalzi, incetezi sa te minti singur, deschizi bine ochisorii critici care au catalogat de sus de pe norisorul imaculat totul in jur pana acum, si incepi sa privesti IN TINE.
Si de data asta o faci fara bull-shiturile de pana acum, treci de zona de confort, lasi picaturile de pace si iubire, si rascolesti namolul din tine.
Da, namolul. Namolul din spatele "iubirii infinite" care esti.
Abia acum ai ales spiritualitatea.
Abia acum incepi.

Felicitari daca te incumeti - nu-i nici usor, nici romantic, nici pufos..

Oooooooooommmmmmm....... :)))))))))))))))))))) Ce? Ti se pare ca fac pe desteapta, si acum inchei apoteotic lasandu-te cu orgoliul zapacit si sifonat, fara sa explic ce inteleg prin "a deschide ochii si a privi in tine"?

:))))))))))))))))))) Sunt praf la randul meu! Ma cred si eu o picatura pretioasa de de-astea... Si fac pe erudita cu cine pot! Pana unde pot, dupa care las subiectul in aer, cuprins de un mister transcedental... Fiecare intelege cat poate... Pe nivelul sau de evolutie..
Am glumit. De fapt am oglindit. Daca te-am enervat - ai de munca.

Eu continui. Zilele care urmeaza. Nu ca o detinatoare a Adevarului absolut, ci ca o detinatoare de experiente si idei proprii. Ale mele personale. Care nu trebuie neaparat aibe aplicabilitate in viata ta.


luni, 24 noiembrie 2014

Viata-i o maimuca :))


Ma tot incruntam la viata, ma obosea cu puzzle-urile ei incomode si enervante...
Viata - inapoi - mi se schimonosea ca la gradinita...
"Ohhhhh, ce nemernica!" - ii spuneam de fiecare data...

Intr-o zi, m-a prins cu chef de joaca.
I-am facut cu ochiul
Mi-a facut cu ochiul inapoi. Cu stangul, si apoi cu dreptul.
Haha! Ce chestie! Uite ca "nemernica" stie si din-astea!

I-am zambit timid.
Mi-a zambit inapoi politicos

M-a pufnit rasul.... Un ras sanatos, cu toti plamanii. "Ce maimuca esti, mai viata! "
A pufnit si ea in ras. M-a umplut de caldura si buna-dispozitie. Are un ras contagios.

"Hihi! Poti sa-mi spui si maimuca daca tu vrei. Dar eu sunt o oglinda! Sunt oglinda ta. Sunt cadoul tau divin. Priveste-ma cu atentie si descopera-te.
TOT ce vezi in mine face parte din tine."


Ce vrea Dumnezeu..


Incerc de ceva vreme sa-mi descopar rostul pe pamantul asta...
Sa stiu exact care este misiunea mea personala..

Sunt intr-o etapa din aceea profunda, in care fac curatenie generala (in mine), si daca tot dau praful de pe rafturi - zic - hai sa mut si "mobila", si daca tot fac modificari - hai sa le fac ca la carte.


Si deci - hai sa ma aliniez cu vointa divina, hai sa ma desavarsesc, hai sa le fac pe toate in acord cu bunul Dumnezeu...

Zis si facut:
Rugaciune, post, meditatie.


Si ma dau peste cap, si fac tumbe, si cer, si cer in continuare, vreau raspunsuri, vreau sa stiu exact, vreau detalii, vreau clarificari...

Si Dumnezeu imi tot da... Apreciaza flerul meu, si imi tot pluseaza, ca sunt delicioasa cu flic - flacurile mele spirituale...

Imi descopar blocaje importante, le rezolv, imi descopar calitati importante, incep sa le integrez... Imi descopar patternuri parazit, le scot din circuit...

Doamne, ce bine poate fi sa faci pace cu umbra ta..  Nu usor, nicidecum romantic, deloc transcedental.... Cu nervii intinsi la maxim, si cu un capac la ceafa de mi s-au emotionat 3 chakre - de la unul dintre cei pe care bunul Dumnezeu mi i-a adus in cale sa ma sustina in ceea ce mi-am propus.....

Si viata mea a capatat sens in fiecare zi, tot mai clar, tot mai usor...
Si da, m-am curatat. Si da, am primit cadouri importante... Mi-am primit Sufletul... Adica tot - inclusiv capacitatea de a simti viata in locul mentalizarii... Nu e foarte tare?

Si eu insist : Doamne vreau si asta, Doamne, dar trebuie sa stiu si asta, Doamne, pe asta nu o inteleg...

Si Doamne la un moment dat a obosit cu mine...

"Mai fetito... Ce vrei de la Mine pana la urma?
Sa-ti traiesc si viata?
Ai vrut sa intri in acord cu Mine, si ti-am dat tot ce ai avut nevoie... Vise, premonitii, oameni care sa te ajute, informatii care sa te trezeasca.
Acum tie iti ramane pe mai departe pur si simplu SA TRAIESTI.
Nu am sa-ti fac niciodata o harta, ai liber arbitru.
Nu te-am programat ca pe un robotel, nu fac teatru de papusi cu copiii Mei, si mai presus de orice - Nu te leg. Niciodata. De nimic si de nimeni. Nici macar de Mine.
Esti libera. Esti minunata. Esti un infinit de posibilitati.
Traieste.
E tot ce vreau de la tine."


Cere si ti se va da


"Cere si ti se va da"
Este o lege simpla a vietii, care ni se aplica tuturor, atata vreme cat si intindem mana sa luam ce tocmai am cerut.
Noi suntem energie, Universul este energie, gandurile noastre sunt energie.
Universul detine toate formele de energie - un infinit de posibilitati, denumite "probabilitati" - pana in momentul materializarii.

Asadar, gandul tau - acel lucru sau acea situatie pe care tu ti-o doresti - exista, e aici, de vreme ce tu ai gandit asta.
Tot ce trebuie sa mai faci pentru tine este sa si actionezi in directia asta, in loc sa stai cu mainile in san si sa astepti ca Universul sau Dumnezeu sa ti le livreze prin curier.

Stii? E ca televizorul.
Televizorul functioneaza pe baza de energie, si unde radio. Exact ca si gandurile noastre.
Intocmai ca si Universul, in el sunt continute o multitudine de canale, si nenumarate emisiuni, filme, clipuri prin fiecare canal accesat.
Accesat.
Adica - in primul rand trebuie sa apesi butonul de pornire.
Si asta nu e suficient.
Pentru ca televizorul - desi este pornit, nu are de unde sa stie ce vrei tu sa vezi in acest moment.

TU esti cel care decide care dintre cele cel putin 80 de canale este cel pe care vrei tu sa il urmaresti in momentul asta.
Si tot TU esti cel care trebuie sa iei telecomanda in mana si sa apesi pe numarul care corespunde canalului.

Sunt convinsa ca oricat ti-ai dori sa iti apara la televizorul deja pornit - exact emisiunea pe care ai chef sa o vezi, ea nu o sa ruleze pe ecran decat daca TU faci un efort si apesi butonul...

Inca ceva: daca ai ajuns pana la faza in care ai apasat butonul... Fii bun cu tine si priveste spre televizor...
Atata vreme cat tu ai adormit... emisiunea ruleaza degeaba, iar tu ai cheltuit energie pana acum tocmai pentru asta.


Libertatea de a fi TU


Să ai libertatea de a fi TU... într-o lume care te arată cu degetul.... aici eşti provocat de viaţă cel mai tare...

Libertatea de a fi TU în faţa întregii lumi... O lume de cele mai multe ori ipocrită, frivolă, meschină chiar... care te va judeca de fiecare dată prin prisma propriilor mizerii, nu prin prisma alor tale... nu din colţul în care stai tu, ci din unghiul din care privesc ei. Nu cu principiile tale, cu principiile lor. Nu cu durerile tale, cu durerile lor...

Libertatea de a fi TU în faţa tuturor...

În faţa părinţilor tăi, care de multe ori îşi invocă drepturi de AUTORI... Te-ar vrea o păpuşă pe sfori, sfori de care să tragă ei, pentru că provii din mixtura creativă a actului lor sexual... Pentru că spermatozoidul lui norocos cu ovulul ei primitor au dat naştere zigotului care s-a dezvoltat în făt... apoi în TU...
Ei, purtătorii de fluide creatoare, îşi adjudecă de multe ori drepturi de CREATOR. TU TREBUIE.
Pentru că tu le aparţii... Tu nu eşti TU, tu eşti AL MEU / A MEA!


În faţa partenerului tău, care de multe ori te iubeşte „PENTRU CĂ...” nu PENTRU TINE.... Când el, omul de lângă tine iubeşte IUBIREA, nu pe TINE..
Iubeşte feluri în care îi satisfaci lui (ei) nevoi (fizice, emoţionale, intelectuale, sociale, morale...). El vrea „O IUBITĂ CARE SĂ...” nu pe TINE.
Tu te trezeşti că te străduieşti să devii „IUBITA CARE SĂ...”, că îţi inhibi elemente din tine, că te dai peste cap să-ţi procuri trăsături ce nu-ţi aparţin, ca să te apropii de imaginea IUBITEI pe care el o doreşte...
Tu nu eşti TU.... tu eşti „IUBITA CARE...”..

În faţa cercului de prieteni, care uneori devine o entitate egocentristă, cu proprietăţi ce atrag efectul de turmă...
Ei, prietenii buni, sau cercul „caracatiţă” – te susţin şi te aprobă PENTRU CĂ EŞTI CA EI... aveţi preocupări comune, sunteţi pe aceeaşi lungime de undă, vă căutaţi compania ca să vă distraţi, sau să bârfiţi, sau să nu fiţi singuri.

Dar în momente de răscruce ale vieţii tale, atunci când ai nevoie pur şi simplu să te descarci, sau să te încarci... fără verdicte, fără comentarii „deştepte”, fără să te raportezi la principiile sau lipsa principiilor lor... atunci te transformi în „CAZUL LOR”, nu e nevoie să fii TU... Tu poate simţi că lumea ta se destramă în mii de bucăţele, poate simţi că te doare îngrozitor de tare, tu poate ai nevoie să auzi doar atât: „SUNT AICI PENTRU TINE. AM SĂ TE RIDIC ÎN CAZUL ÎN CARE CAZI, ŞI DACĂ NU TE POT RIDICA, AM SĂ MĂ AŞEZ LÂNGĂ TINE... SUNT AICI”

În schimb, primeşti dovezi ale deşteptăciunii lor... „ŢI-AM SPUS EU!”, sau „BĂ CE PROST EŞTI! CUM AI PUTUT??”, sau „CE TÂMPENIE... HAI BĂ LA O BERE ŞI LASĂ COPILĂRIILE ASTEA DE 3 LEI!”
...” COPILĂRIILE ASTEA DE 3 LEI!” poate pentru tine sunt totul în acest moment, te macină pe dinăuntru, îţi ocupă tot spaţiul, ţi-au contaminat aerul pe care îl respiri.... Dar uneori le laşi... mergi la o bere, intri în ritualurile de grup, te reîncadrezi, faci glume porcoase, în timp ce mintea ta îţi întoarce problema pe toate părţile, râzi la tâmpeniile lor, pentru că aşa le consideri şi tu la rândul tău.... sufletul tău e ferfeliţă... măscărelile astea nu te ajută deloc... Tu nu eşti TU... Tu eşti doar „UN MEMBRU AL TURMEI”...

Libertatea de a fi tu.... o provocare pentru care ai nevoie de mult curaj.
Şi asumare.
De responsabilitate.
De acceptare de sine.
De independenţă. O independenţă creativă, sănătoasă, tradusă prin lipsa dependenţei.

Atunci când îţi asumi libertatea de a fi TU... abia atunci eşti CREATORUL PROPRIULUI DESTIN...

Ma gasesti pe facebook - aici :)

Sunt momente in viata cand pur si simplu trebuie sa pui punct...


... Atunci când te uiţi în oglindă, şi vezi doar o umbră a celei care ai fost..
... Atunci când ai vrea să-ţi prinzi părul, dar nu poţi, pentru că nu ar mai acoperi porţiunea aceea de obraz pe care au rămas urmele degetelor lui...
... Atunci când nu mai poţi gândi coerent, oricât te-ai strădui, pentru că încă ai în minte ultima ceartă, pe care o retrăieşti din nou şi din nou, încercând cumva să te vindeci de ea... sau măcar să o înţelegi...
... Atunci când ajungi să crezi despre tine că eşti foate proastă, foarte neîndemânatică, foarte nepotrivită...
... Atunci când sursa ta de adrenalină vine din sentimentul de disperare...
... Atunci când sentimentul de disperare a început să definească sentimentele tale...
... Atunci când faci eforturi disperate să te faci auzită...
... Atunci când nu-ti doresti decat să-l ai, măcar odată, măcar puţin, dar să îl ai aşa cum vrei tu... aşa cum nu a fost demult, sau poate niciodată...

Ştiu... e greu să pui punct... pentru că îl iubeşti...

Dar dacă ţi-aş spune că ceea ce simţi tu nu este iubire?
Dacă ţi-aş spune că iubirea e cu totul altfel? Şi că tu acum pierzi timp preţios din viaţa ta, pentru că pleci de la o premiză falsă?
Dacă ţi-aş spune că iubirea este exact opusul a ceea ce ai tu acum?

... Iubirea este acel sentiment că eşti unde trebuie... oriunde ai fi...

Ştii că eşti unde trebuie atunci când te surprinzi cu un zâmbet în colţul buzelor gândindu-te la el...
Ştii că eşti unde trebuie atunci când te simţi frumoasă şi deşteaptă, şi ai măcar o vagă bănuială că s-ar putea să fii şi dulce...
Ştii că eşti unde trebuie atunci când pur şi simplu eşti mândră de el, orice ar face...
Ştii că eşti unde trebuie atunci când, oricât de tare v-aţi certat, ai convingerea că nu are să-ţi facă rău...
Ştii că eşti unde trebuie atunci când oricât de mare ar fi prăpastia dintre voi, tu te gândeşti la el cu drag...
Ştii că eşti unde trebuie atunci când ai toate argumentele să îl contrazici, să îl pui la punct, dar nu o faci...
Ştii că eşti unde trebuie atunci când ştii că ai greşit foarte tare, şi el te strânge în braţe...
Ştii că eşti unde trebuie atunci când nu ai nevoie de foarte multe explicaţii...
Ştii că eşti unde trebuie atunci când nu te vezi nevoită să dai foarte multe explicaţii...
Ştii că eşti unde trebuie atunci când poţi visa frumos cu ochii deschişi...
Ştii că eşti unde trebuie atunci când ai încredere în ziua de mâine...
Ştii că eşti unde trebuie atunci când foloseşti puţini de “trebuie”...

... Şi vine o veme când pur şi simplu trebuie să pui punct.
Pentru că nu eşti unde tebuie...
Pentru că ai atât de mulţi “trebuie”, şi atât de puţini “pot”...
Pentru că punct.

Ma gasesti pe facebook - aici :)

Domnii neuroni prefera relatiile de lunga durata


Am un obicei foarte prost în ultima vreme.
Îmi tot las bocancii în faţa uşii camerei mele, în aşa fel încât de cele mai multe ori mă împiedic de ei de câte ori ies din cameră.
De fiecare dată când mă împiedic - mă enervez foarte tare. Foarte rar, bieţii bocanci scapă fără câte un şut...
Până nu demult, mai şi întrebam prin casă pe un ton isteric: “Cine naiba e retardul care n-are loc de bocancii mei??”
Chiar eram convinsă că altcineva îi tot pune în calea mea..
Am fost tare frustrată.

Într-una din zilele trecute... am avut o surpriză efectiv de proporţii - să constat că mă descalţ în cameră, apoi deschid uşa, şi îi arunc exact în locul acela în care mă tot împiedic...

Dumnezeule! Retarda care-mi pune piedici sunt chiar eu!!
Şi nu doar că îmi pun singură capcane, dar o şi fac mecanic!
Adică... Dumnezeule! Cât din acţiunile mele se derulează pe pilot automat?
Şi cam cât din cât fac “pe pilot automat” realizez că fac?
Câte piedici îmi pun de una singură?..

Hai! Îmi spun... e momentul sincerităţii dacă tot ai licărirea asta de conştienţă! Profită de ea, cât o ai, fă-ţi puţină ordine în creieraş... că el, săracul, cu toată psihologia ta... e cam încărcat de tipare, nu prea mai are spaţiu disponibil pentru procesare activă, creativitate... neuronaşii ăştia drăgălaşi cu care mă tot mândresc nu prea mai caută trasee noi, nu prea formează legături care să nu fie pre-stabilite...

Care-i chestia cu tiparele... toată cantitatea de informaţie din tine şi din jurul tău se procesează la nivelul hipocampului. Acolo, neuronii fac legături sute, mii... milioane... comunică între ei ...

Şi domnii neuroni preferă relaţiile de lungă-durată.
Nu le plac relaţiile noi, sau nu se complică neapărat... au cercul lor de prieteni deja format, traseele bătătorite... informaţia de procesat e oricum prea multă... şi dacă tu îi laşi în voia lor.... drăgălaşii de ei au să rămână în relaţiile lor de lungă-durată, au să fie fideli până la moarte partenerilor lor de viaţă, de “afaceri”, de drum.... aşa încât tu ai să funcţionezi mereu pe aceleaşi tipare...
Pe relaţiile gata formate de muuuuulţi ani, ale neuronilor tăi.
Pe “pilot automat” de cele mai multe ori.

Pentru că ei - fidelii neuroni - îţi sunt fideli ţie în primul rând.
Tu eşti Dumnezeul lor cum ar veni.... Şi, evident - toţi au să vrea mereu să-ţi facă favoruri.
Prin urmare, nu au să te deranjeze la fiecare mişcare din viaţa ta... nu au să tragă semnale de alarmă la fiecare banală situaţie... ei te vor pe tine relaxat, şi atunci pe cele mai multe chestii din viaţa ta le tratează cam aşa:

“ Ce-i asta? Prietene, ce e asta? Aaaaa.... aham, ştiu, vrea sa-şi lege şireturile, pffff.... simplu!
Vecineeeee.... facem “dansul şiretului”, hai repede, că nu vreau să-mi obosesc “ownerul”... plus că mă poate pune în echipă cu altcineva dacă îi trag vreun semnal... poate să vrea fundiţă dublă, şi atunci s-a zis cu relaţia noastră...
Ne cunoaştem de atâţia ani încât pur şi simplu nu-mi imaginez viaţa fără tine şi dansul nostru frumos ... “dansul şiretului” pe care îl facem noi doi este cel mai frumos dans din lume, nu vreau alte dansuri... nu vreau alţi parteneri....”

Astfel că majoritatea acţiunilor pe care le întreprinzi sunt oarecum pe pilot automat.
Chiar şi reacţiile sau sentimentele pe care le ai în faţa unor situaţii date - sunt tot pe pilot automat...

Ceva de genul:

“Ce e asta? Vecine?...
Ia uite că i-a răspuns aşa tipa asta la “owner”.
Ahhhaaammmm.... ştiu, ştiu... hai să facem repede “dansul frustrării”.... e cazul să se supere rău de tot la faza asta, şi hai mai repede vecine, că mai am de făcut şi “dansul părăsirii”, şi tre să le trimit urgent un mail la verişorii din emisfera dreaptă, să facă “dansul tristeţii” şi “dansul singurătăţii”!
Hai vecine, grăbeşte-te, că dacă îi dau spaţiu şi nu îmi fac repede dansurile... posibil să vrea să se gândească mai bine... avem de analizat... apoi poate vrea alte abordări, şi s-a zis cu relaţia noastră.... ne poate schimba atât echipele, cât şi dansurile...”

Prietenul meu cel mai bun - creierul - îmi este şi cel mai aprig duşman...
Pentru că conştiinţa mea nu se află în el... el e responsabil doar cu execuţia... preferă tiparele gata formate, cum spuneam... cu atât mai mult cu cât eu, conştiinţa mea nu ia vreo decizie drastică de trezire. De schimbare. A perspectivei măcar.. a colţului în care stau...

Conştiinţa mea... altă poveste cu tâlc....
Asta e o doamnă minunată.... este ... absolut fantastică... le are pe toate, le ştie pe toate, le poate pe toate, însă cu nişte mici condiţii...
Pentru că este o doamnă... ea nu se ceartă cu creierul, executantul.... şi nu prea ridică vocea.
Consideră (ca toate tipele sigure pe ele, aşa ca mine ;) ) - că de vreme ce mentalul tau stie că ea este atât de mişto, şi că ai nevoie de ea - evident va trebui sa faci tu un prim pas să o accesezi.
Ea este pregătită în orice clipă să-ţi ofere tot ce are mai bun, şi este sută la sută de partea ta, însă detestă gălăgia.
Astfel încât atunci când neuronii tăi cu relaţiile lor stabile se manifestă netulburaţi, cu dansurile lor, cu vorbăria lor... ea, conştiinţa, nu se mai aude... se distinge greu... ea şade cuminte în tine, şi te aşteaptă...


Mhm... sunt singura responsabilă de faptul că mă împiedic.... pentru că de atâtea ori accept “pilotul automat”... şi pentru că de atâtea ori mă las furată de vorbăria neuronilor fideli...


Sunt un vierme. "Matasea" mea e temnita.


Dacă mi-aş privi viaţa pe un ecran de cinema....
Să o privesc detaşată, din postura spectatorului ce stă confortabil pe un scaun din sală şi mănâncă pop-corn..
Aş mai percepe-o la fel ca din poziţia personajului principal?..
Cât de mult m-aş place?
Cum mi-aş înţelege întâmplările fără factorul Ego?
Fără mecanismele de apărare care mi se declanşează automat în condiţii date?

O metaforă din budhismul tibetan ne compară cu viermele de mătase, care se înconjoară cu propria mătase.
Mătasea fiind resursele noastre frumoase, ca valori intrinseci ale fiinţei noastre..
Folosim aceste resurse pentru a forma o structură de personalitate, care la început ne protejează de loviturile vieţii, însă mai târziu ne încarcerează.
... Cum e „mătasea” mea?
Ce fel de film aş privi dacă aş fi un simplu spectator detaşat?

Păi aş privi un film destul de palpitant... un film de aventură, să zicem.. (şi mulţumesc cerului pentru asta)
Totuşi, din postura spectatorului... nu mă plac în toate situaţiile... nu mă susţin cu atâta hotărâre cu care o fac din prisma actorului principal...
Prea atentă ca nu cumva să fiu rănită, am ratat câteva scene importante.
Ca spectator care se aşteaptă la o coerenţă logică în acţiunea filmului... remarc că povestea mea are capitole neterminate, şi scene în care am jucat tare prost..

Le dau dreptate tibetanilor.

„Mătasea” mea e urzită perfect.
O temniţă fără ferestre, folosită iniţial pe post de refugiu în momentele de criză din viaţa mea, temniţă în care m-am baricadat atât de bine când eram vulnerabilă... încât mi-am blocat toate căile de ieşire.

Acum sunt mare, deşteaptă, frumoasă, descurcăreaţă, şi... singură.
„Mătasea mea - temniţă” a devenit ermetică, şi mă protejează atât de rele cât şi de bune...

În copilăria mea mi-am promis că atunci când am să cresc mare am să fiu o fiinţă desăvârşită, astfel încât nimeni niciodată să nu mai simtă nevoia să mă chinuie, şi în acelaşi timp ca să nu chinui pe nimeni în viaţa asta..

Privesc filmul pe ecran... da, m-am ţinut de promisiune ... m-am desăvârşit ca persoană... am citit mai multe sute de cărţi, mi-am educat gusturile, ţinuta (corporală, vestimentară, morală)....
Am o minte ageră - fulger, un simţ al umorului bestial, un respect profund pentru viaţă, sunt o prietenă minunată pentru oricine... mai puţin pentru mine...

Poveştile mele sunt frumoase, amuzante, unele pline de tâlc... altele chiar profunde...
Pe cele profunde nu le duc până la capăt niciodată..
Pentru că sunt un vierme.
Mătasea mea e temniţă...

Ma gasesti pe facebook - aici

duminică, 23 noiembrie 2014

Dorin, saracul...



„Era un tip la noi în gaşcă - Dorin. Dorin Săracu’.


„Săracu’” era porecla lui.
Nu pentru că era sărac... chiar o ducea destul de bine, avea bani... şi nici urâţel nu era.. era chiar o bunăciune de bărbat... porecla îi venea chiar de la el, că aşa era vorba lui...



“SUNT EU - DORIN, SARACU’..”

Chiar şi la telefon aşa se prezenta.
Zilele astea vorbeam cu o prietenă, care printre altele mă întreabă:
- “Ai auzit ce a păţit Dorin, săracul.....?”
Săracul Dorin s-a împuşcat şi a murit...
Nimeni nu ştie de ce a făcut asta. Aparent viaţa lui era în regulă.
Pur şi simplu s-a împuşcat.... săracul...”

Ea, prietena sufletului meu - mi-a povestit asta azi - de asta am pus si ghilimelele pe poveste.

Este o poveste reală.
Dorin - săracul, şi-a îndeplinit până la urmă ce şi-a invocat atâţia ani...
Aşa s-a prezentat mereu, până când viaţa i-a oferit exact ce a cerut...
A devenit cu adevărat “Dorin, săracu’....”

Îţi mulţumesc draga mea... te pupă Andreea, fericita...


Toti iubim



În epoca în care trăim, iubirea este redusă la ceva aproape ridicol.
Sentimentul este perceput de ceva vreme ca fiind o dovadă de slăbiciune, ceva care li se mai întâmplă doar casnicelor devoratoare de telenovele, şi fătălăilor...
„Oamenii cu capetele pe umeri” nu se pretează la aşa ceva... este sub demnitatea lor... e la modă să fim independenţi, orientaţi spre carieră, pragmatici... (ca şi când iubirea ar anula vreuna dintre toate astea...)
Este încă în regulă să-ţi iubeşti animalul de companie, şi într-o anumită măsură e acceptabil să îţi iubeşti părinţii şi copiii. Dar cu măsură. Că altfel... catalogările nu iartă pe nimeni: eşti un ratat care se ascunde după fustele lu’ măta, sau eşti o mamă obsedată, face copilul ce vrea din tine...
Aoleu! Sa iubeşti pe cineva cu care nici măcar nu formezi un cuplu? Vai şi-amar... eşti praf! Trăieşti în lumea ta schizofrenă, altfel nu se explică...
(Nu vreau să insinuez că un psihopat care comite acte antisociale în numele unei iubiri închipuite trebuie înţeles şi acceptat... mă refer, bine-nţeles, la iubiri sănătoase, curate, iubiri frumoase şi vii)

Cu toate astea, la bază, NOI SUNTEM IUBIRE..
Suntem un conglomerat de celule, jumătate undă, jumătate materie (conform ultimelor descoperiri din fizica cuantică), şi în orice fel s-ar grupa celulele astea, ele funcţionează propice şi trăiesc atâta vreme cât există iubire..
În lipsa iubirii se urâţesc, se îmbolnăvesc, apoi mor... una câte una...
Nu o spun eu, atinsă de un entuziasm fanatic către teorii la modă în religie sau dezvoltare personală, o spun experimente efectuate în laborator.

Şi da, o spun toate religiile lumii, o spun şi psihologii, şi psihiatrii, şi filozofii, o spun şi bătrânii înţelepţi, şi şamanii, şi oricine studiază misterele vieţii...

Şi noi toţi ştim asta.
Singuri cu noi, protejaţi de pereţii camerei noastre, feriţi de degete arătătoare... noi toţi iubim, oricât de duri sau pragmatici sau flegmatici, sau cum-vrem-noi am fi...
TOTI IUBIM, SI TOTI VREM SA FIM IUBITI.
Vrea cineva să mă contrazică? Să-mi spună biruitor că el/ea urăşte?
Hm, dragă persoană care urăşti, lasă-mă să-ţi spun că tu iubeşti cel mai tare. Şi că dintre toţi, tu ai cea mai mare nevoie de iubire...
Absolut toţi iubim. Şi vrem să iubim mai mult. Şi vrem să simţim iubire.. Şi căutăm sentimentul de iubire în tot...
Doar că nu e la modă să spunem asta.
Moda acestui secol al vitezei este una sinistră... Şi majoritatea dintre noi suntem nişte puerili... contează trendul, nu ce ne şade bine.... şi ne conformăm modei, afişând mine de pragmatici, de roboţi sociali, de veseli artificiali... de indiferenţi absurzi...

...Şi spitalele sunt pline de bolnavi... şi imunitatea noastră este la pământ... şi doctorii ne recomandă să ne lăsăm de fumat, dar nici unul nu ne spune să ne apucăm de iubit...

Suntem suma complexelor noastre - P.3 - Despre UMBRA ta.


Asadar, bunul Dumnezeu nu este barbosul morocanos care sta in pozitie de atac pe norul lui alb - pregatit oricand sa-ti mai dea cate un toiag pe spinare...
Si nici un gamer injust care iti stabileste un destin execrabil "just for fun".


Ok, si deci ipostazele cretine in care ne vedem repetitiv de-a lungul vietii sunt pur si simplu proiectii ale tiparelor noastre dobandite de cele mai multe ori din cruda copilarie.
Spre exemplu la un moment dat am concluzionat ca suntem ghinionisti (poate am auzit asta des la mama, sau poate ca de cateva ori am avut nevoie de incurajare si am primit in schimb replici de genul "Cine te-a pus sa faci asta? Puteai sa nu mergi acolo si nu pateai asa!" - ocazii cu care noi am decis ca ceva este gresit cu noi, clar suntem ghinionisti, nimerim mereu in cele mai proaste variante)

Ok, deci destinul nostru ne reflecta pe noi insine cu propriul set de credinte, propria gama de alegeri, pe scurt propriile tipare comportamentale, care prin definitia lor - se repeta invariabil.

Bine, si ce e de facut?

Adica - am inteles, trebuie sa schimb setul de credinte, bun, il schimb, am sa-mi repet neincetat ca nu sunt ghinionist, sau ca "nu toti barbatii e porci" , sau ca "nu toate femeile e curve", pana cand zapacesc vechiul tipar si il dau peste cap...

Haha! Nu e atat de simplu.
Pentru ca suntem suma complexelor NOASTRE.

Stiu ca ai sa te simti intrigat de ce o sa scriu, dar... Atata vreme cat continui sa "arunci mortul in curtea vecinului"... Nu ai rezolvat nimic.

Sa ma explic...
Nimic din ce vedem in altii nu ne lipseste noua insine. Oricat de revoltator ar suna - este un adevar demonstrat de diverse ramuri ale stiintei.
Ochiul tau este format sa vada doar chestiile care deja exista si opereaza in baza ta de date cu o eticheta. Si va vedea doar lucrurile pe care tu le poti procesa constient.

S-a facut un experiment la un moment dat, unui barbat in stare de hipnoza i s-a indus ideea ca fiica lui nu este in acea sala.
Cu fetita in fata lui, a fost rugat sa spuna ce vede.
A expus tot, cu exceptia fetei.
Mai mult - cineva s-a asezat in spatele fiicei sale, cu un bilet in mana, care ar fi putut fi citit doar daca fata s-ar fi deplasat in stanga sau in dreapta.
Subiectul a fost rugat sa citeasca biletul, si ce crezi?? L-a citit!
Pur si simplu a vazut prin fata!
A vazut prin ea, pentru ca in setul lui de credinte din acel moment - fetita nu exista acolo...

Concluzie:
TOT ce vedem in ceilalti, exista deja in noi.

Tot ce ne deranjeaza la ceilalti.... Ne deranjeaza la noi.
Le proiectam asupra altora, este mai usor, face parte dintr-un proces al nostru de fiintare cu noi insine.

Spre exemplu - daca atunci cand eram copil am avut momente in care nu am vrut sa impartim o ciocolata, si parintii nostri ne-au acuzat ca suntem egoisti, si ne-au pedepsit, sau ne-au certat foarte tare, fara alte explicatii - am tras concluzia ca a fi egoist este un defect groaznic, si ne-am promis ca niciodata nu o sa mai fim asa, ca niciodata sa nu mai fim pedepsiti sau respinsi.
Chiar daca in sinea noastra am avut momente de egoism de-a lungul vietii - de fiecare data le-am ascuns, si am bravat printr-un altruism exagerat.
La un moment dat pur simplu am reprimat asta. Am ascuns atat de bine egoismul, l-am negat atat de tare, incat la nivel constient suntem convinsi ca noi suntem orice, dar NU egoisti.

De cate ori intalnim o atitudine egoista in jurul nostru - ne zburlim.
Criticam.
Cu voce, sau in sinea noastra.
Si clar ne simtim ofensati de o asemenea atitudine a cuiva. Chiar daca nu e neaparat indreptata spre noi.
O recunoastem si o judecam.

Ne judecam pe noi.

Si nu ai sa incetezi sa te "lovesti" de oameni egoisti, pana in momentul in care ai sa accepti ca exista asta in tine, si ca te iubesti cu toate astea.
Ca egoismul din tine nu este ceva abominabil, si ca fiecare trasatura a ta, negativa sau pozitiva - are mai multe valente.

Egoismul - spre exemplu - nu se traduce de fiecare data doar in zgarcenie sau in lipsa de consideratie fata de altii.
Astea sunt doar cateva valente ale sale.
Dar in momentul in care cineva incearca sa te manipuleze - cu buna stiinta - si te santajeaza emotional, sa spunem - oare atunci o atitudine altruista te ajuta cu ceva? Sau il ajuta pe manipulator?
Il ajuti pe cel care te santajeaza emotional - facandu-i jocul?
Niciodata.
Prin urmare te vei folosi de egoismul din tine pentru o cauza dreapta. Intr-un mod constructiv.
Ii vei spune santajorului tau ca nu apreciezi felul in care incearca sa te manipuleze, si ca nu ai de gand sa te transformi intr-o paiata.
Ai fost egoist.
Nu i-ai hranit cuiva nevoia de a te manipula.

Ti-a folosit egoismul tau?
Are si valente acceptabile aceasta trasatura pe care ai detestat-o atata amar de vreme?...

...Are. Toate au.

Si te vei lovi de ele sistematic, pana in momentul in care le recunosti, ti le asumi ca fiind si ale tale, si faci pace cu ele.

Ai facut pace cu egoismul din tine?
Data viitoare nu are sa te mai revolte cand ai sa-l vezi in cel cu care interactionezi.

Asa cum nu te revolta niciodata oamenii precauti.
Eu ii pot conidera fricosi, si ma pot arata deranjata de ei.
Tu ii vezi precauti, pentru ca niciodata nu ai avut un complex in privinta asta. Accepti frica din tine - prin urmare ii vezi fata pozitiva. Se numeste precautie, si te ajuta in momente critice din viata. Te folosesti constructiv de ea, si deci nu ti se pare ca un tip precaut este neaparat un las, si nu te simti incomod in prezenta lui.

Dar ti se pare ciudat ca eu critic cu pasiune acel individ de treaba, nu intelegi ce am cu bietul om care chiar e un tip misto.

Pentru tine. Pentru ca nu critici asta la tine.
Pentru ca niciodata nu ai concluzionat ca fiindu-ti la un moment dat teama, esti considerat un las. Pentru ca atunci cand ai fost copil nu te-a aratat nimeni cu degetul pentru vreo frica de-a ta. Si deci accepti teama cu toate valentele sale.

Eu nu sunt in regula cu partea asta din mine.
Prin urmare ma zburlesc la tipul ala de treaba, precautul, asa cum te zburlesti tu la tipa aia egoista.
Eu nu am nici o poblema cu ea, mie mi se pare chiar interesanta... Dar - de ce as avea? Eu nu am nici o problema cu egoismul...

Intelegi unde bat?

Prin urmare.... Suntem suma complexelor noastre.
Atat.
Nimic mai mult, nimic mai putin.

Jung denumeste tolba complexelor noastre - Umbra.
Toate partile din tine pe care le reprimi, le tii ascunse si le urasti - sunt Umbra ta.
Toti avem o Umbra.

"Ori te folosesti de ea, ori devii sclavul ei" - Debbie Ford, "Efectul Umbrei"

Suntem suma complexelor noastre - P.2 - Despre Dumnezeu


Crezi despre tine că eşti ghinionist(ă)? Păi aşa vei fi toată viaţa. Din 9 variante pozitive şi una negativă - tu te vei lovi de fiecare dată de cea negativă. (Să nu joci niciodată ruleta rusească în cazul ăsta ). Ţi-e teamă că au să te concedieze, şi nu te mai poţi concentra pe alte chestii pentru că eşti foarte îngrijorat(ă)? Păi... poţi deja să îţi cauţi alt job...

Subconştientul tău este de partea ta de fiecare dată, repet.. Acesta nu are discernământ, nu are principii proprii. Este o instanţă a psihicului tău, responsabilă cu informaţiile subliminale, cu tiparele... cu chestiile astea care la nivel conştient ţi-ar încărca memoria prea tare şi nu ai mai avea loc pentru funcţii importante cum ar fi gândirea, analiza, etc...

Cu cât insişti mai mult pe o informaţie, cu atât mai multe şanse îi dai să se stocheze în subconştient cu titlul de tipar.
Tipar care va fi executat. Indiferent de negaţia ta. Negaţia este inutilă atâta vreme cât tu vizualizezi şi analizezi repetitiv acea informaţie.

Ştiu... crezi în Dumnezeu, te rogi în fiecare seară, Dumnezeu ţi-a dat un destin, clar...
Este minunat că crezi în Dumnezeu, dar cam cât ştii despre El?

Cam cât ai citit din biblie, şi din cât ai citit cam cât ai citit cu atenţie, şi din cât ai citit cu atenţie cam cât ai înţeles?

Nu de câte ori ai fost la biserică, nu cât de bine cunoşti dogmele... dogmele sunt stabilite de oameni ca tine, şi să nu uităm că religia este cel mai puternic instrument de manipulare în masă.

Spre exemplu, în biblie scrie că Dumnezeu te-a investit cu liber arbitru.
Din moment ce ai liber arbitru, cade varianta unui destin bătut în cuie. Rezultă că poţi oricând schimba ceva în viaţa ta, în funcţie de alegerile tale.

Rezultă că Dumnezeu nu este un „gamer” care te-a creat pe tine ca un personaj din jocul lui, şi din două clickuri te-a „rezolvat”..

Tot din biblie vedem că Dumnezeu însuşi ne spune că cu credinţa putem mişca munţii din loc.
Aproape nimeni nu se concentrează pe chestia asta.
În primul rând pentru că el sau ea nu a mutat niciodată un munte din loc (ok, nici măcar nu şi-a dorit asta vreodată, dar dacă muntele nu s-a mişcat...), şi apoi pentru că se interpretează într-un sens oarecum alterat.
Cu credinţa că poţi face asta, vei muta munţii din loc.

Dacă s-ar fi referit la credinţa în El, ar fi precizat şi că trebuie să-L asculţi, să îi urmezi calea ca să poţi muta munţii din loc. Mulţi păcătoşi cred în El, şi de asta tot îi încalcă legile, şi mă îndoiesc că bunul Dumnezeu oferă recompense unui criminal fără să se căiască, doar pentru că acesta crede în existenţa Sa...

Foarte mulţi tind să-l perceapă pe Dumnezeu ca pe un personaj narcisist, care şi-a scos şi o carte babană despre El, în care nu face altceva decât să ameninţe că dacă nu e ascultat va tăia şi va spânzura, şi să ceară să fie recunoscut, să se creadă în El...
E o chestie de interpretare a unei traduceri după o traducere a unei traduceri....

Biblia originală este scrisă într-o limbă moartă. Aramaică. O limbă greu de tradus chiar şi din vechi timpuri. Pentru că are cuvinte cu mai multe sensuri. Dacă nu e limba ta, şi nu faci parte din comunitatea care vorbeşte această limbă... mergi pe inspiraţie. Poţi greşi uşor.

Să nu uităm că „DUMNEZEU ESTE IUIRE” dacă tot credem în El.

Că veni vorba de biblie... poate mulţi nu ştiu încă despre descoperirea unui cod al bibliei.. Normal că nu s-a făcut un mare caz pe chestia asta care poate fi catalogată drept descoperirea mileniului...
Evident, religia este unul dintre cele mai puternice instrumente de manipulare în masă, şi aşa va rămâne... motiv pentru care niciodată nu au să dea amploare unui subiect care sa-l prezinte pe Dumnezeu altfel decât un casap morocănos, gata să te biciuie cum deschizi gura.

În urmă cu vreo 20 de ani, Elyahu Rips - un matematician al Universităţii Israeliene, unul dintre cei mai mari experţi din lume în teoria grupurilor (teorie ce stă la baza fizicii cuantice) - tipul ăsta savant a descoperit ceea ce Newton a intuit şi a cercetat obsesiv toată viaţa lui... Un COD AL BIBLIEI.
A pornit de la pasajul din vechiul testament în care scrie că Moise a primit textul bibliei „fără întrerupere între cuvinte”.
A făcut acelaşi lucru cu varianta originală a bibliei. A transcris-o în calculatorul său fără spaţii între cuvinte. Şi a căutat... Şi a găsit.

Rezultă că biblia este mai mut decât o carte de istorie cu învăţături, porunci şi câteva rugăciuni.
Ci o CARTE A VIEŢII.
Cauţi informaţii despre cineva? Le găseşti în biblie. Cu TOATE VARIANTELE sale de destin!

Descoperirea lui Rips a fost validată inclusiv de serviciul american de decodare din cadrul National Security Agency.
Cu un google search ai să găseşti câteva articole despre acest subiect care au să te lase mască...
Ceea ce vreau eu să scot în evidenţă, în afară de faptul că Dumnezeu este deja recunoscut de oamenii de ştiinţă ca un Creator atotputernic... dincolo de imaginaţia noastră de puternic, este că odată descoperit Dumnezeu, rezultă că Acesta nu se erijează în vreun misterios morocănos care te predestinează unei vieţi de rahat, doar ca să înveţi să-l iubeşti pe El.

Dimpotrivă. Lasă informaţii elaborate. Despre El, despre tine, despre tot... Şi da, fiecare are mai multe variante de destin. În funcţie de alegerile şi setul de credinţe proprii al fiecăruia..
In functie de felul in care ne integram lectiile pe care am ales sa le parcurgem in dimensiunea asta.

Aş mai spune ceva... alţi cercetători, cei de la Harvard de data asta, au găsit un mesaj de la Dumnezeu encriptat în... unde crezi?? În ADN-ul uman!!!
Heeeeiii..... Într-o secţiune de ADN necodat, o echipă de geneticieni de top au descoperit o secvenţă de cuvinte în aramaica veche...
Sună cam aşa:
“Bună, copii. Aici este Iehova, adevăratul Dumnezeu. Aţi descoperit secretul creaţiei. Acum împărtăşiţi-l cu întreaga lume.” ( conform „The Daily Currant” - 7 mai 2013).
Hmmm? Fantastic sau ce?

I rest my case.
Suntem suma complexelor noastre.
Dumnezeu nu ne împiedică cu nimic în chestia asta. Pentru că Dumnezeu ne-a creat în acest fel... complex.
El ne-a trasat toate indiciile spre împlinire personală, dacă tindem spre asta.
Mai departe e treaba noastră să le înţelegem şi să le urmăm.

https://www.facebook.com/pages/Ange-ou-Demon/726297107414588

Suntem suma complexelor noastre - P.1


Nimic mai mult, nimic mai puţin..
Crezi despre tine că nu ai talent pentru a fi un bun orator? Ei bine, în cazul ăsta.. oricât ai încerca, n-ai să reuşeşti niciodată să vorbeşti în public fără să o dai în bară. Eşti convins(ă) că toţi partenerii înşeală la un moment dat în relaţie? Ai tăi au să te înşele negreşit... Trăieşti mereu cu teama că vei fi dezamăgit(ă) dacă îţi deschizi inima? De câte ori ţi-o vei deschide - ai să ţi-o iei...
                                                               
Subconştientul tău este de partea ta tot timpul, nu are nici discernământ şi nici principii proprii, aşa încât se va ocupa conştiincios de convingerile şi gândurile tale, şi va alege din milioane de posibilităţi toate circumstanţele conforme cu seturile tale de credinţe.

Cine-i „subconştientul” ăsta de fapt... este o instanţă a psihicului tău, este partea responsabilă cu tiparele. Un tipar este spre exemplu chiar şi mâncatul, sau scrisul. Nu le înveţi de fiecare dată când le faci. Le-ai învăţat când erai copil, după care ele au devenit tipare. Le faci mecanic, zi de zi.

Tot în subconştient ajung cea mai mare parte din informaţiile din noi şi din jurul nostru. Buna funcţionare a organelor noastre este reglată de subconştient. Dacă ar trebui să gândim conştient toate procesele biologice necesare ca noi să fim în viaţă, ar fi o harababură totală.

Apoi informaţiile din mediul înconjurător... Marea lor majoritate ajung direct în subconştient. Când mergi pe stradă nu ai să reţii toate mărcile de maşini pe lângă care treci, cu toate numerele lor de înmatriculare, cu feţele tuturor şoferilor, cu numele tuturor străzilor, cu toate gesturile trecătorilor, cu toate mirosurile din aer, cu toate cuvintele ce se rostesc în jurul tău, cu toate insectele... etc...
Ai înnebuni într-o secundă dacă le-ai reţine pe toate. Cu toate că tu le vezi, le auzi, le simţi pe toate...
Aparatul tău psihic te protejează cumva de informaţii inutile, pentru ca la nivel conştient să te poţi ocupa util de informaţii importante pentru tine, să poţi procesa la un nivel optim ceea ce alegi să trăieşti.

Şi atunci există un prag, o limită între conştient şi subconştient.
Ceea ce depozitezi direct în subconştient se numeşte informaţie subliminală. Adică sub pragul limitei conştiente. Atunci când urmăreşti un film, nu ai să vezi secvenţe jpeg, ai să vezi seturi de imagini în mişcare, coloană sonoră, etc.

Aşa stă treaba cu subconştientul.

Şi deci dacă tiparul tău cere - spre exemplu parteneri de viaţă care te dezamăgesc, tu la nivel subliminal te vei simţi atras(ă) doar de indivizi care promit exact acel lucru.
Sau va alege exact acele circumstanţe care să îţi valideze patternul. Chiar dacă te îndrăgosteşti de un tip sau o tipă impecabilă, subconştientul tău se va ocupa să găsească cele mai imbecile situaţii, până când ajungi acolo unde trebuie. Adică să fii dezamăgit(ă)...

Tiparele ni le formăm în general când suntem copii. Atunci când ne formăm o viziune asupra noastră ca indivizi, asupra lumii din jurul nostru, asupra noastră în raport cu alţii, asupra vieţii în general.
Chiar şi tiparul relaţiilor de cuplu ni-l formăm tot în copilărie. De la mama şi de la tata. De la cum se poartă unul cu celălalt, dar mai ales de la cum se poartă ei cu noi.

Crezi că dacă spui „Nu am să fiu niciodată aşa - ca mama (sau ca tata)” este suficient încât să anulezi un pattern? Ce simplu ar fi...

Repet - subconştientul nu are discernământ. Se ocupă de chestiile pe care tu te concentrezi. Nu cunoaşte negaţia. Nu are funcţie de decizie, are funcţie de execuţie.

Îţi spui că e o mare tâmpenie, şi că oricum există un Dumnezeu, şi că oricum fiecare are destinul său...?

Hm... ăsta este subiectul meu preferat.. Am foarte multe de spus cu privire la chestia asta, şi am să cotinui într-o parte a doua despre Dumnezeu.
Până atunci spun doar atât: Cine crede că Dumnezeu este un casap gata să te bată cum deschizi gura, iar tu eşti o marionetă inutilă care pur şi simplu există... este mai păcătos decât mulţi... şi cam slab cu duhul... îmi pare rău că trebuie să spun asta..

https://www.facebook.com/pages/Ange-ou-Demon/726297107414588

O intimitate lipsita de intimitate


Trăim din ce în ce mai puţin, simulăm din ce în ce mai mult.. Inclusiv interacţiunea dintre noi am transformat-o într-o chestie predominant virtuală.

Ne vedem, ne comentăm şi ne placem pe facebook.

Părem interactivi, dar de fapt suntem nişte sălbatici. Ne vedem odată pe lună cu prietenii, şi atunci stăm toţi cu telefoanele isteţe în mână şi ne logăm pe facebook..
Singurul contact fizic între noi se petrece când facem poza funny pentru etichetarea care se va numi “X se simte entuziasmat / iubit / distrat / etc împreună cu Z
De ce facem asta - în afară de faptul că e la modă?
Hm... păi ca un rezumat al zecilor de motoare subliminale - facem asta pentru că avem nevoie de apreciere şi de companie, şi ne lipseşte timpul sau curajul să le adunăm în realitate de la oameni cu care să ne atingem.
Ne atingem din ce în ce mai puţin. Nu doar pentru că există facebook ... ci şi pentru că ne este teamă de intimitate.

Intimitatea dă o dependenţă mai mare ca facebook, şi asta nu e bine într-o lume atât de puerilă şi de materială..
... Cădem din lac în puţ, dar prea puţin conştientizăm...

De ce spun asta?
Pentru că facebook ne dă posibilitatea să urmărim fără să fim surprinşi. Simplul fapt că ne interesează câte cineva atât încât sa ne setăm opţiunea „primeşte notificări” pentru ce postează X şi Y, creează sentimentul de intimitate.

O intimitate ciudată, nesănătoasă... o intimitate lipsită de intimitate. Ştim tot ce spune că face X, ne uităm la pozele sale de câte ori avem chef sau nevoie, comentăm uneori (sau nu) câte ceva, ni se răspunde (sau nu) cu expresii vesele sau emoţionante, punem inimioare şi pupici.. în tine singura diferenţă dintre o intimitate intimă şi intimitatea creată de imagini şi fapte virtuale - este dată de simţul tactil... pe facebook nu îl poţi obţine, ceea ce este şi frustrant. În rest... la fel te ataşezi, la fel aştepţi, la fel poţi fi dezamagit.

Şi inevitabil, încercând să negi intimitatea asta păcătoasă... te trezeşti ca X-ul sau Y-ul tău nu postează nimic vreo 2 zile, şi intri în panică. Te simţi pierdut.. ai început să te ataşezi de X-ul ăsta... unde e? De ce nu spune nimic? Aşa frumos le spune el/ea... unde naiba e?

Aşa stau lucrurile. Suntem fiinţe sociale. Avem nevoie de prieteni, de flirturi, de sentimente în viaţa noastră, oricât am încerca noi să spunem că nu mai vrem, pentru că am fost trădaţi odată mai demult, şi a durut, deci am renunţat, nu mai punem suflet nici pentru prieteni, şi vai! - sub nici o formă pentru vreun personaj atractiv din punct de vedere romantic!

Bull-shit.
Suntem construiţi cu inimă şi creier. Astea îşi cer drepturile, orice-ar fi.
Iar noi alegem doar atât: natural sau virtual...

https://www.facebook.com/pages/Ange-ou-Demon/726297107414588